Gigi Becali, finanţator Steaua: Şase jucători vor trebui să plece. Luăm un atacant din Europa



Finanţatorul Stelei, George Becali, a anunţat, marţi, că vor exista mai multe modificări la Steaua, printre care aducerea unui atacant, dar şi plecările lui Râpă, Papp, Kharja, Bourceanu, Gebhart şi Marica.

Gigi Becali, finantator Steaua: Sase jucatori vor trebui sa plece. Luam un atacant din Europa (Foto ziuanews.ro)
Gigi Becali, finanţator Steaua: Şase jucători vor trebui să plece. Luăm un atacant din Europa (Foto ziuanews.ro)

Steaua a pierdut titlul în faţa Astrei, dar Becali spune că a conturat planul pentru sezonul următorul, deşi a anunţat că se retrage. Finanţatorul Stelei susţine că va transfera un atacant din Europa, însă a refuzat să-i dea numele. La capitolul plecări, Becali i-a nominalizat pe Râpă, Bourceanu, Kharja, Papp, Gebhart şi Ciprian Marica. De asemenea, omul de afaceri din Pipera este decis să renunţe şi la jucătorii pe care Steaua i-a împrumutat la alte echipe.

"Dacă lua Dinamo titlul, mă ofticam. Dar ce treabă am eu cu Astra? Nu aveam eu chef să mă duelez în vorbe cu Şumudică. El a fost obraznic. Dacă aşa a fost să fie, ce să fac? Mie nu-mi pare rău de ce fac în viaţă. Aşa cum gândit, aşa a fost şi s-a terminat. Prezentul şi viitorul contează. O să vedem viitorul, că ei nu au câştigat nimic. Fotbalul se joacă pentru a câştiga campionatul şi pentru a face bani. Fotbalul în România se joacă pentru a juca în cupele europene. O să vedeţi cum va fi.

Faceţi o analiză cu cine pot cădea ei şi cu cine putem cădea ei. S-ar putea să picăm noi cu o echipă mai uşoară decât ei. Astra poate cădea cu o campioană care este cap de serie. Dacă este cap de serie, înseamnă că este campioană, a participat în cupele europene şi are experienţă. Deci va pica cu o echipă puternică. Nu cred că vor trece de turul trei. Eu aşa cred.

Meciul cu Lignitul Oltenia m-a deranjat cel mai tare. Nu a fost problemă că n-am câştigat, ci că nu jucăm. Specialiştii Reghe şi cu Meme mi-au spus că n-am jucat pentru că n-avem atacant. Atacantul rezolvă problema echipei. Deci luăm atacant. Din Europa îl luăm. Eu nu mai ştiu fotbal. Nu e normal să mai fac încă o încercare? Să aduc un atacant, că spun ei că n-avem atacant şi că de-aia nu jucăm. Ei mai spun că mai e nevoie de un mijlocaş lângă Pintilii. Păi avem şase mijlocaşi. Voi renunţa la Kharja şi Bourceanu şi rămân patru. Meme Stoica şi Reghecampf garantează pentru acest atacant.

Ce să mai facă Marica? Tamaş e la echipa naţională. Sunt vreo şase jucători care trebuie să plece. Dacă nu pleacă, nu vor face antrenament cu echipa. Se vor antrena pe acolo. Este adevărată lista cu Bourceanu, Papp, Kharja, Râpă, Gebhart... La revedere cu cei care sunt împrumutaţi (n.r. Alcenat, Ştefănescu, Chitoşcă, Tudorie, Iancu, Pârvulescu). Alcenat, Iancu... cu toţii pe bancă acolo, la Herăstrău.

Eu vreau să-i luăm pe Răzvan Marin şi Florin Tănase pentru cupele europene. Dacă vom intra în grupele Ligii, dăm un preţ, dacă intrăm în grupele Europa League, dăm alt preţ", a declarat Gigi Becali la DigiSport, conform Mediafax. 

Etichete: atacant steaua, Gigi Becali, jucatori care pleaca de la steaua, Steaua

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE