George Copos, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar



George Copos a ajuns, marţi dimineaţă, la sediul DNA, surse judiciare declarând că omul de afaceri va fi audiat în dosarul deschis de procurorii anticorupţie, la începutul acestui an, în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi în penitenciare.

George Copos
George Copos

George Copos va fi audiat ca martor în daosarul deschis de DNA în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi în penitenciare, scrie news.ro.

În luna ianuarie, DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

"Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat.Dintr-o notă întocmită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi din datele existente în spaţiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiţii nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârşite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate", arăta DNA.

Potrivit procurorilor, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de corupţie se regăsesc deţinuţi care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puţin decât stabilise instanţa de judecată, "exclusiv ca urmare a activităţii infracţionale care face obiectul sesizării din oficiu".

Conform articolului 96 alineatul 1, litera f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

"Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate", susţin procurorii.

Astfel, mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanţă ştiinţifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării şi fără a cunoaşte viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. De asemenea, alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări şi să le includă în evidenţa unor conferinţe ştiinţifice internaţionale, în condiţiile în care activitatea de elaborare desfăşurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare.

Totodată, ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter ştiinţific şi care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate, mai spus procurorii.

George Copos a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor de jucători şi la patru ani în dosarul Loteria I, fiind eliberat condiţionat în aprilie 2015.

Instanţa a luat în considerare, la decizia de eliberare condiţionată a lui Copos, şi faptul că omul de afaceri a scris în penitenciar cinci cărţi. În anul 2014, când era la Penitenciarul Jilava, Copos a publicat patru cărţi la editura Niculescu - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI", "Tăşnadul medieval", "Franciză vs management în industria hotelieră" şi "Turismul - vector de interculturalitate" - şi o carte la editura Meteor Press - "Turismul european durabil şi provocările lui". Niciun exemplat din cele cinci volume nu au fost la vânzare, toate fiind ridicate de Copos de la edituri.

De asemenea, la jumătatea lunii mai, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis dosar penal pe numele omului de afaceri George Copos, acuzat de plagiat, fals în declaraţii şi participaţie improprie la abuz în serviciu în legătură cu una dintre cele cinci lucrări scrise în penitenciar, care au fost luate în considerare la eliberarea condiţionată a omului da afaceri, în aprilie 2015.

Anchetatorii arătau că, în timp ce executa pedeapsa de patru ani de închisoare, George Copos a elaborat lucrarea ştiinţifică "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)", care are 119 pagini şi a fost publicată în 2014, la editura Niculescu. Pentru această carte, Copos a obţinut 30 de zile câştig, zile de care comisia întrunită în 2015 la Penitenciarul Bucureşti-Jilava a ţinut cont când a analizat îndeplinirea criteriilor pentru eliberarea sa condiţionată.

Copos este acuzat că, în 29 septembrie 2014, odată cu publicarea respectivei lucrări, şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti- Rahova ca o creaţie intelectuală proprie.

"De asemenea, la data de 10.09.2014, a semnat un angajament prin care a declarat în mod necorespunzător adevărului că în demersurile întocmirii lucrării ştiinţifice se obligă să respecte normele de bună conduită în cercetare ştiinţifică şi inovare care interzic plagiatul. Totodată, la data de 29.09.2014, suspectul Copos Gheorghe a solictat conducerii Penitenciarului Rahova acordarea zilelor câştig urmare a publicării lucrării cu caracter ştiinţific menţionată mai sus, pe care a anexat-o cererii, determinând astfel comisia de liberare condiţionată să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să aprobe astfel cererea şi să acorde cele 30 de zile de câştig", au arătat procurorii în ordonanţa prin care au dispus urmărirea penală a lui Copos.

La scurt timp după eliberarea lui Copos, jurnalistul Cătălin Parfene a scris, într-o postare pe contul său de Facebook, că tema lucrării sale de masterat, realizată în 2005, este similară cu cartea lui Copos "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI".

Etichete: audieri dna, copos, DNA, dosarul cartilor scrise in penitenciare, George Copos

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE