Gheorghe Copos scapă de o nouă condamnare. Omul de afaceri a fost achitat în Dosarul Loteria 2



Decizie definitivă în Dosarul Loteria 2. Curtea de Apel București i-a achitat pe Gheorghe Copos, Camelia Voiculescu şi alte 11 persoane deoarece faptele s-au prescris.

George Copos
George Copos

Gheorghe Copos a scăpat joi de o nouă condamnare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a constatat că faptele de care a fost acuzat în dosarul "Loteria 2" alături de Camelia Voiculescu şi de alte 10 persoane s-au prescris, potrivit News.ro.

Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în acest dosar, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş şi Camelia Voiculescu.

Potrivit DNA, George Copos, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC 'Ana Electronic' SA Bucureşti, acţionar majoritar al SC 'Ana Grup' SA Bucureşti, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, reprezentant al SC Grivco SA Bucureşti, este acuzat de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, acţionând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei.

Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaţilor, s-a realizat conversia ilegală în acţiuni SC 'Fast Service Electronica' SA Bucureşti, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanţe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC 'Ana Electronic' SA Bucureşti. 

Etichete: Camelia Voiculescu, Curtea de Apel Bucureşti, dosar loteria 2, gheorghe copos, loteria 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE