Ghid practic: cum alegi frigiderul potrivit nevoilor tale



E un electrocasnic de care nu ne putem lipsi. E prezent în orice casă. E sursa de alimente proaspete, păstrate în acest fel un timp îndelungat. Vorbim, desigur, despre frigider. În condițiile în care piața electrocasnicelor oferă opțiuni extrem de variate, în calitate de cumpărător poți fi pus adesea în dificultate.

Frigider
Frigider

Prezentul ghid este menit să îți vină în ajutor. Parcurge rândurile următoare și vei ști ce trebuie să urmărești atunci când vei cumpăra un frigider. Nu e o achiziție pe care să o faci zilnic, e o investiție ce poate face uneori o gaură în buget, prin urmare va trebui să ai în vedere câteva elemente.

1. Preț

Totul se rezumă până la urmă la bani, dar asta nu înseamnă că e primul dintre aspectele de luat în considerare. Un lucru important este însă să îți stabilești un buget pe care îl poți aloca pentru achiziția frigiderului.

Mai ține cont de un lucru: scump nu înseamnă întotdeauna și bun, la fel cum ieftin nu e de fiecare dată echivalent cu o calitate îndoielnică. Poți găsi promoții și reduceri spre exemplu pentru un frigider Beko (verifică ofertele disponibile pe www.demax.ro) – producător despre care probabil ai auzit și ale cărui produse le poți găsi la prețuri avantajoase.

2. Dimensiuni

Primul lucru pe care trebuie să îl faci înainte să pornești la cumpărături este să măsori spațiul destinat viitorului frigider. Ține cont și de alte lucruri, precum numărul membrilor familiei tale de exemplu.

Nu exagera când vine vorba de dimensiuni. Mulți aleg frigidere mult prea mari, dar ceea ce nu știu de fapt este că un frigider funcționează mult mai bine și mai economic dacă este mai mult plin decât gol. Alege în funcție de spațiul de care dispui, dar și de nevoia de depozitare și păstrare a alimentelor, într-un raport optim.

3. Compartimentare

Modul în care este compartimentat frigiderul este aproape la fel de important ca și dimensiunile sale. Degeaba ai un frigider mare și încăpător, dacă este compartimentat prost – va fi mai puțin eficient decât unul de dimensini mai reduse.

Spre exemplu, iată cât de bine este compartimentat acest frigider Beko din imagine:

 

Compartimentare eficientă mai înseamnă încă un lucru: să ai posibilitatea de a ajusta poziția rafturilor în funcție de necesități. Asigură-te că modelul pe care îl cumperi îți oferă și această opțiune.

4. Clasa de consum energetic

În legătură directă cu prețul stă și consumul de energie al frigiderului. Având în vedere că acest electrocasnic funcționează de obicei în mod continuu, este indicat să alegi unul cu un consum cât mai redus. Din fericire, piața îți oferă numeroase opțiuni și aici.

Semnul „+” plasat după clasa energetică indică un plus de eficiență din acest punct de vedere. Ca simplu exemplu, un frigider din clasa A+ consumă cu până la 25% mai puțină energie decât unul din clasa A. Așadar, alege în cosecință!

5. Funcțiile frigiderului

Ne-am obișnuit cu un anume nivel de confort și cu greu putem renunța la acele elemente care ni-l oferă. Aici sunt incluse și funcțiile frigiderului, care fac diferența din acest punct de vedere.

Principalele funcții pe care ar trebui să le aibă sunt cea de dezghețare automată, funcția no frost și cea antibacteriană. În plus, vei putea găsi chiar și frigidere cu afișaj electronic, panou de control cu touchscreen și temperaturi ajustabile – trebuie doar să îți stabilești prioritățile.

La nivel de bază, acestea ar fi elementele de care va trebui să ții cont pentru o asemenea achiziție. Dacă vrei să eviți plimbările repetate prin magazine fizice în căutarea frigiderului potrivit, îți recomandăm alternativa achiziției online. Încearcă magazinul virtual www.demax.ro menționat și anterior, pentru o gamă diversificată de frigidere, la prețuri accesibile.

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE