Gigă Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, tâmplari cu normă întreagă, la Penitenciarul Rahova



Gigă Popescu, Mihai Stoica şi George Copos lucrează la atelierul de tâmplărie al Penitenciarului Rahova, unde muncesc câte opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pentru a obţine astfel reducerea pedepselor.

Giga Popescu, Mihai Stoica si George Copos, tamplari cu norma intreaga, la Penitenciarul Rahova
Gigă Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, tâmplari cu normă întreagă, la Penitenciarul Rahova
Foto: jurnalul.ro

Potrivit surselor citate, cei trei s-au adaptat vieţii în închisoare şi au început munca, pentru a obţine astfel o reducere a pedepselor primite în dosarul transferurilor de fotbalişti, au declarat, pentru Mediafax, surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) .

Popescu, Stoica şi Copos lucrează împreună la atelierul de tâmplărie, unde construiesc diverse obiecte din lemn şi, dacă este nevoie, repară piese de mobilier ale închisorii.

În urma muncii prestate, cei trei oameni de fotbal nu sunt plătiţi, dar vor beneficia de reducerea perioadei de detenţie, în funcţie de numărul zilelor lucrate şi de gradul de dificultate al muncii.

Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos îşi execută pedepsele în regim închis, în condiţiile în care fiecare dintre ei a fost condamnat la mai mult trei ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, iar pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile. Tot în dosarul transferurilor au fost condamnaţi la închisoare Gigi Neţoiu, fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea şi Jean Pădureanu.

Fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu şi Mihai Stoica au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, recursuri în casaţie, prin care cer să se constate dacă pedepsele din dosarul transferurilor de jucători au fost în conformitate cu legea.

Etichete: George Copos, gica popescu, Mihai Stoica, Penitenciarul Rahova

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE