Gigi Becali vrea să plece în America să se opereze



Magistraţii au preschimbat termenul la care trebuiau să judece cererea lui Gigi Becali de întrerupere a pedepsei, pentru a efectua operaţia, din 29 ianuarie în 20 ianuarie. Decizia a fost luată ca urmare a agravării stăzii de sănătate a acestuia. Finanțatorul Stelei vrea acum să meargă în Statele Unite pentru a se opera.

Gigi Becali afla astazi daca va fi eleiberat din inchisoare pentru a se opera
Gigi Becali află astăzi dacă va fi eleiberat din închisoare pentru a se opera

Tribunalul Constanţa a admis cererea avocaţilor lui Gigi Becali ca solicitarea acestuia de întrerupere a pedepsei, pe motiv de boală, să fie judecată mai devreme. Termenul iniţial, de 29 ianuarie, a fost devansat cu 9 zile, cererea lui Gigi Becali urmând să fie judecată luni, 20 ianuarie, anunță România TV. 

În cazul în care Gigi Becali va avea câştig de cauză şi judecătorii vor decide că este mai bine să-l lase pe acesta să iasă din penitenciar pentru a-şi trata problemele de sănătate, atunci patronul Stelei poate să-şi aleagă spitalul şi medicii unde să se opereze. El a anunțat astăzi ca ar vrea să plece în America și să fie operat la un spital de acolo. Dacă cererea sa nu va fi aprobată, Gigi Becali va rămâne la mâna celor de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), urmând să fie evaluat de medicii de Poarta Albă, care vor decide spitalul din reţeaua ANP unde poate fi operat.

În cazul în care nu sunt mijloacele necesare pentru tratarea lui Gigi Becali, atunci acesta va fi transferat la un spital de stat.

Etichete: Gigi Becali, închisoare, operaţie, pedeapsă, penitenciar, spital, Tribunalul Constanța

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h