Multe accidente în ultimele 24 de ore! Două persoane au căzut sub tramvai și au rămas fără picioare



În ultimele 24 de ore, în Bucureşti s-au produs 11 accidente rutiere, soldate cu două persoane rănite grav şi 11 persoane rănite uşor, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Ceata si polei pe mai multe artere din Capitala
Ceaţă şi polei pe mai multe artere din Capitală

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat că în ultimele 24 de ore, în Bucureşti s-au produs 11 accidente rutiere, soldate cu două persoane rănite grav şi 11 persoane rănite uşor.

De asemenea, două persoane, un bărbat și o femeie, s-au ales cu picioarele amputate după ce au alunecat pe gheață și au ajuns sub roțile unor tramvaie. Incidentele, separate, produse la scurtă distanță unul de altul s-au produs, joi seară în jurul orei 19.00. Prima victimă, un bărbat, a alunecat pe Calea Rahovei și a ajuns sub roțile unui tramvai care se afla în mers. Al doilea incident s-a petrecut la doar câteva minute distanță, victima fiind o femeie

Capitala este sub avertizare cod galben de ploi şi lapoviţă până vineri, la ora 14.00.

Poliţiştii reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, valoarea unui punct amendă fiind de 145 lei. În afară de sancţionarea cu amendă, va fi reţinut certificatul de înmatriculare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

Etichete: accident, Bucureşti, polei, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE