GREVĂ generală la metrou, începând de miercuri. Sindicatele nu renunță la protest UPDATE



Sindicatele de la metrou vor declanşa miercuri greva generală pe termen nelimitat, circulaţia trenurilor de metrou urmând să fie oprită în intervalul orar 4:00 - 16:00. Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment de la metrou, care a avut loc joia trecută, între orele 4.00 şi 6.00 dimineaţa. Sindicatul nu renunţă la greva generală de miercuri.

USLM
USLM

UPDATE Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) va declanşa miercuri greva generală pe termen nelimitat, circulaţia trenurilor de metrou urmând să fie oprită în intervalul orar 4:00 - 16:00, informează USLM printr-un comunicat remis luni AGERPRES, la câteva ore după ce Metrorex a anunţat că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment din 15 noiembrie.

" Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publica a fost informată că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment, vă comunicăm şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucureşti: ' ... respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă întemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată' ' ... respinge în rest acţiunea (Metrorex) ca fiind neîntemeiată'. În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, înregistrată la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declanşată greva propriu-zisă pe termen nelimitat, zilnic între orele 4:00 - 16:00", subliniază USLM.

Sindicaliştii afirmă, însă, că sunt dispuşi în continuare la negocieri mai ales în condiţiile în care, potrivit unor informaţii difuzate în presă, conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie schimbată.

"Suntem dispuşi în continuare la negocieri mai ales că din informaţiile difuzate în presă chiar azi (luni, n.r.) urmează a fi schimbată atât conducerea Ministerului cât şi cea executivă, condiţii în care suntem nevoiţi să aşteptăm întâlnirea cu noile organe de conducere şi apoi ne vom pronunţa dacă vom declanşa sau nu greva propriu-zisă. Nu dorim să se înţeleagă faptul că refuzăm dialogul cu mass-media dar datorită situaţiei incerte nu am avut până în acest moment ce să comunicăm", precizează sursa citată.

Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de USLM în data de 15.11.2018, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social, a informat luni Metrorex.

UPDATE Sindicaliștii nu vor să renunţe la greva generală de miercuri, a declarat Florin Crișu, consilier al președintelui Sindicatului de la metrou, citat de Digi24.ro.

Singurele schimbări pot interveni dacă se ajunge la o înțelegere cu Metrorex, însă nu sunt semne și lipsesc negocierile, a mai spus Florin Crişu.

Etichete: grevă metrou, metrou, sindicalişti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE