GREVĂ METROU. Metrorex: Vom continua negocierile pentru soluţionarea amiabilă a revendicărilor



Metrorex vrea să evite declanșarea unui conflict colectiv de muncă și dă asigurări că până la expirarea Contractului Colectiv de Muncă aflat în vigoare, respectiv 23 octombrie 2016, va continua negocierile cu reprezentanții Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM) pentru soluționarea amiabilă a tuturor revendicărilor, potrivit unui punct de vedere al companiei.

GREVA la METROU
GREVĂ la METROU

"Contractul Colectiv de Muncă 2015-2016 este în vigoare până la data de 23.10.2016, timp în care vor continua negocierile pentru soluționarea amiabilă a tuturor revendicărilor. Scopul comun al Metrorex și USLM este evitarea declanșării unui conflict colectiv de muncă, încheierea noului Contract Colectiv de Muncă și îmbunătățirea modului de realizare a activităților de bază ale societății ce concură la transportul și siguranța călătorilor", afirmă Metrorex, potrivit Agerpres.

În plus, compania asigură opinia publică de întreaga deschidere și disponibilitate ''în spiritul dialogului social, preocupările principale fiind respectarea legii, asigurarea serviciului public de transport, modul de cheltuire a banului public și grija față de salariații Metrorex".

"Revendicările sindicatului USLM au constituit preocuparea permanentă a Metrorex, care a participat la întâlniri cu reprezentanții USLM, pentru a analiza și soluționa punctual toate solicitările ridicate de aceștia în vederea încheierii noului Contract Colectiv de Munca pentru anul 2016 — 2017'', adaugă Metrorex.

Reprezentanții Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM) amenință cu declanșarea conflictului de muncă, decizie care ar putea conduce la greva generală și blocarea trenurilor de metrou după ce, în urma unei noi runde de negocieri cu reprezentanții Metrorex pe marginea Contractului colectiv de muncă, au rămas mai multe puncte în divergență.

"Vă aducem la cunoștință că în data de 13.10.2016 a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezentanții sindicatului Unitatea Sindicatul Liber Metrou și reprezentanții Metrorex SA pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de muncă pentru anul 2016-2017 la nivel Metrorex, ținând cont de faptul ca la data de 23.10.2016 actualul CCM va expira. Negocierile au durat mai bine de 5 ore, dar din păcate anumite puncte au rămas în divergență (în special cele referitoare la îmbunătățirea condițiilor de muncă). Există premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă la nivel de Metrorex SA, ceea ce poate conduce la greva generală și la blocarea circulației trenurilor de metrou", precizează USLM într-un comunicat.

Etichete: grevă metrou, Metrorex, sindicalisti metrou, sindicate metrou

0/1 COMENTARII
Bucurestean
15 Oct 11:40
+0
VOTURI
-0
Hai bah coae, faceti greva acum inainte de alegeri, sa vedeti ce muje va luati!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE