GREVĂ de avertisment, pe Aeroportul Otopeni UPDATE



Angajaţii care se ocupă de îmbarcarea pasagerilor, transportul bagajelor şi curăţenie pe Aeroportul Otopeni şi-au suspendat, vineri, timp de două ore, activitatea. Aceştia au intrat în GREVĂ de avertisment, fiin nemulţumiţi din cauza salariilor prea mici şi a condiţiilor prea grele de lucru.

GREVA pe aeroportul Otopeni, azi. Cursele aeriene ar putea intarzia cateva ore (Foto business24.ro)
GREVĂ pe aeroportul Otopeni, azi. Cursele aeriene ar putea întârzia câteva ore (Foto business24.ro)

UPDATE 16.00  Greva de avertisment de pe aeroportul Henri Coanda din Otopeni s-a terminat, dar este posibil sa organizeze o greva generala peste o saptamana. Trei operatori au anunta intarzieri ale curselor, însă nu foarte mari, relatează Stirile PRO TV.

UPDATE 14.20 Angajaţii companiei Globe Ground România protestează la această oră în faţa aeroportului. Cursele aeriene nu au întârzieri deocamdată, relatează televiziunile de ştiri.

Angajaţii companiei Globe Ground România, care se ocupă de gestionarea bagajelor si de pregătirea avioanelor înainte de zbor, au intrat în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile cu conducerea companiei au eşuat.

Protestul are loc vineri, între orele 13.00-15.00.

"Sindicatele de la una din cele patru companii de handling vor protesta în curtea Aeroportului Otopeni. Companiile aeriene care operează pe aeroportul Otopeni şi-au luat măsuri pentru ca activitatea lor să nu fie afectată, astfel că zborurile nu vor avea întârzieri semnificative sau mai mari ca cele dintr-o zi obişnuită", a declarat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru Mediafax.

Angajaţii Global Ground România sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare, de programul de lucru şi de numărul de angajaţi, raportat la volumul de muncă.

Acţiunea de protest vine după ce sindicatul firmei de handling a câştigat în instanţă dreptul de a protesta. În luna ianuarie, instanţa a suspendat greva pentru că reprezentanţii companiei au susţinut că nu este legală. Tribunalul Ilfov a dat însă câştig de cauză angajaţilor, iar Curtea de Apel a menţinut decizia.

Compania TAROM recomanda pasagerilor sai sa se prezinte in timp util la aeroport.

Pentru a preintampina disconfortul generat de aceasta actiune, compania a luat masurile necesare pentru operare, conform planului de zbor, a curselor programate in intervalul 13.00-15.00, si a evita eventualele intarzieri.

Etichete: aeroport Otopeni, greva aeroport otopeni, vineri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h