Hala Matache ar putea fi reconstruită de un investitor privat



Primăria Capitalei va realiza în acest an studiile pentru reconstituirea Halei Matache pe un nou amplasament. Municipalitatea ia în considerare pentru acest proiecte și două variante noi: prin concesiune sau prin parteneriat public-privat. Reconstruirea Halei Matache va ține seama de configurarea construcției în perioada 1936-1943. În spatele Halei, va fi realizată o parcare subterană cu două niveluri. Parcarea va cuprinde și subsolul halei și va deservi zona comercială, dar și locuitorii din zonă.

Hala Matache reconstituita pe un nou teren de un investitor privat
Hala Matache reconstituită pe un nou teren de un investitor privat

Primăria Capitalei va realiza în acest an studiile pentru reconstituirea Halei Matache pe un nou amplasament. Municipalitatea ia în considerare posibilitatea de a realiza acest proiect prin concesiune sau prin parteneriat public-privat. Decizia finală va fi luată după realizarea studiilor și după analizarea beneficiilor aduse de fiecare variantă în parte. Pentru realizarea studiilor, Primăria Capitalei a alocat în bugetul pentru acest an suma de 700.000 lei (aprox. 170.000 euro). 

"Hala Matache va fi reconstruită pe strada Berzei. Inițial s-a intenționat amplasarea puțin mai în spate față de amplasamentul inițial. Acum e posibil să fie necesară mutarea și mai în spate pentru că este incertă situația terenului", a precizat pentru B365.ro, arhitectul-șef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu. 

La începutul acestui an, primarul general, Sorin Oprescu, spunea că terenul pe care Primaria Capitalei a stabilit să reconstruiască Hala Matache a fost concesionat de Primaria Sectorului 1 unui investitor privat care l-a pus gaj la bancă. 

Reconstrucția Halei Matache se va face la nivelul ei de valoare maximă (corespunzător reconfigurării sale din perioada 1936-1943). Hala își va păstra funcțiunea de piață agro-alimentară.

În plus, pe terenul din spatele Halei Matache va fi construită o parcare subterană cu două niveluri. Parcarea va cuprinde și subsolul Halei Matache și va deservi zona comercială, dar și locuitorii din zonă. 

Proiectul propune și demolarea halelor noi ale Pieței, construite după 1990. În același timp, se propune amenajarea unor spații pietonale generoase și dotarea zonei cu mobilier urban specific. De asemenea, potrivit proiectului, înălțimea maximă a clădirilor ce vor fi construite în zonă nu va depăși 8 metri, adică înălțimea Halei Matache.

Zona va avea o funcțiune principală de piață agro-alimentară și funcțiuni secundare de zonă comercială, alimentație publică și artizanat.

Soluția finală de amenajare a zonei va fi aleasă în urma unui concurs de soluții, însă toate prevederile de mai sus vor fi incluse în tema concursului și vor trebui respectate de arhitecții care se vor înscrie în compețiție.

Concursul de soluții va fi demarat în acest an. 

Hala Matache, monument istoric construit in 1887, a fost demolată de Primăria Capitalei în martie 2013 pentru lărgirea străzii Buzești și realizarea Diametralei Nord - Sud (Buzești-Berzei-Uranus).

Etichete: Hala Matache, parcare subterană, Primăria Capitalei, realitatea, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE