Hans G. Klemm, nominalizat de Obama pentru funcţia de ambasador SUA la Bucureşti, audiat pe 21 iulie



Statele Unite ale Americii ar putea avea, în curând, post de ambasador în România. Hans G. Klemm, nominalizat de preşedintele Barack Obama pentru funcţia de ambasador SUA la Bucureşti, va fi audiat pe 21 iulie.

Hans G. Klemm, nominalizat de Obama pentru functia de ambasador SUA la Bucuresti, audiat pe 21 iulie
Hans G. Klemm, nominalizat de Obama pentru funcţia de ambasador SUA la Bucureşti, audiat pe 21 iulie
Foto: digi24.ro

Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat, pe 24 martie, pe Hans G. Klemm în funcţia de ambasador în România, conform unui comunicat al Casei Albe.

Comitetul pentru relaţii externe a Senatului SUA a programat, pe 21 iulie, audierea lui Hans G. Klemm, nominalizat de preşedintele Obama pentru funcţia de ambasador la Bucureşti, scrie jurnalul.ro.

Există şanse mari ca senatorii să dea aviz pozitiv nominalizării, întrucât Klemm provine din rândul diplomaţilor.

Hans G. Klemm, un diplomat de carieră, este consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015.

În perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).

Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane.

Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice.

Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat.

Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012.

Etichete: Ambasada SUA, ambasada sua bucuresti, ambasador SUA, Barack Obama

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h