Hidroelectrica va furniza electricitate către RATB şi Metrorex



Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, a anunţat vineri că a câştigat procedurile de achiziţiei publică privind atribuirea contractelor de servicii de frunizare a energiei electrice către RATB şi Metrorex.

Hidroelectrica
Hidroelectrica

"Criteriul de atribuire utilizat în cadrul licitaţiilor desfăşurate pe platforma SEAP a fost ‚preţul cel mai scăzut'. Cele două contracte, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu 01.07.2018, au ca obiect livrarea de către Hidroelectrica a unui total de cca. 297.000 Mwh energie electrică pe medie şi joasă tensiune: 195.000 Mwh către Metrorex SA şi 101.678 Mwh către RATB", arată un comunicat transmis vineri de companie.

Hidroelectrica nu precizează care este valoarea acestor contracte.

"Faptul că Hidroelectrica a câştigat aceste contracte certifică o dată în plus faptul că societatea este capabilă să facă performanţă atât în domeniul producerii, cât şi al valorificării energiei electrice. Chiar şi în condiţii de concurenţă serioasă, venită din partea unor mari jucători pe piaţa de energie, Hidroelectrica îşi îndeplineşte punct cu punct obiectivele din strategiile de vânzare", a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1.603 milioane lei raportat la o cifra de afaceri de 3,254 miliarde lei şi o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul trimestru al anului 2018, societatea estimează un profit brut de 569 milioane lei, la o cifră de afaceri de 970 de milioane, EBITDA pentru primul trimestru al anului în curs fiind de 74%.

Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 490,58 milioane lei în acest an, din care cea mai mare parte merge în dezvoltare, 224,82 milioane lei, iar alte 187,21 milioane lei merg în retehnologizare.

Compania estimează pentru acest an o producţie de 14,64 TWh, previzionată în baza hidrologiei medii din ultimii cinci ani.

 

Etichete: Hidroelectrica, Metrorex, RATB

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE