HOROSCOP LUNA MARTIE 2016. HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ



HOROSCOP LUNA MARTIE 2016. HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ. Citeşte horoscopul de mai jos şi află ce îţi rezervă astrele în luna lui Mărţişor, atât în viaţa personală, cât şi pe plan profesional. 

HOROSCOP LUNA MARTIE 2016. HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARA
HOROSCOP LUNA MARTIE 2016. HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ

HOROSCOP LUNA MARTIE 2016. HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ. 

HOROSCOP MARTIE BERBEC

Dragoste și viața în doi

Până pe 12 martie 2016 viața de cuplu a Berbecilor se desfășoară în plină lumină, cu sentimentele la vedere, cu speranțe și planuri de viitor. Venus, stăpâna casei relațiilor Berbecului, se află în casa a unsprezecea solară, o casă optimistă și plină de șansă.

După 12 martie, ițele se încurcă, imaginea se tulbură, lucrurile devin ascunse sau neclare, ambigue, instabile.

Dacă relația este solidă și serioasă, probabil că este vorba doar despre o perioadă în care nu se întâmplă mare lucru sau care scoate la iveală mici frustrări. Dacă relația nu e consolidată sau are deja hibe, poate fi vorba despre decepție, singurătate, tristețe sau abandon.

Pot exista și situații speciale, în care unii Berbeci au de-a face cu o iubire secretă sau ilicită.

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Berbec (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

Martie 2016 este pentru Berbeci o lună plină de ambiție și dorință de afirmare în carieră.

De câțiva ani încoace, Pluto îți polarizează atenția asupra casei carierei. În 2016, Saturn, stăpânul casei carierei Berbecului, se află în Săgetător, un semn plin de avânt și dornic de anvergură, așa că este perfect capabil să folosească cum se cuvine energia înnoitoare cu care te înzestrează Uranus, aflat în Berbec. Iar acum, în martie 2016, Saturn este acompaniat de însuși Marte, stăpânul Berbecului.

Perioada are un potențial realizator foarte mare pentru Berbeci, dar cu o condiție: să dispui de o bună coordonare și de o strategie imbatabilă. Altfel, energiile considerabile ale lunii martie 2016 o pot lua razna, risipindu-se zadarnic.

În plan financiar, Berbecilor li se recomandă să își păstreze luciditatea și simțul măsurii, mai ales după data de 12.

În horoscopul carierei 2016 pentru Berbec găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Se poate să resimți o mai mare oboseală și o lipsă de concentrare în primele două decade din martie 2016.

Imunitatea Berbecilor este relativ scăzută în prima parte a lunii. Există un risc sporit de infecții și contaminări, iar excesele îți fac rău.

Este recomandat să ai grijă de tine, în special dacă suferi de boli cronice, și cu atât mai mult dacă acestea sunt de tip „hiper".

Îți regăsești în bună măsură tonusul în ultima decadă.

HOROSCOP MARTIE TAUR

Dragoste și viața în doi

Dacă nu au început să se întrevadă încă din ianuarie-februarie, complicațiile relaționale vor începe aproape sigur să se manifeste din martie 2016. Taurii se află într-o perioadă delicată a vieții sub acest aspect.

Marte, stăpânul casei cuplului Taurului, se află în ciclul retrogradării și din ianuarie până în septembrie 2016 face du-te vino între casa cuplului Taurului și casa a opta solară, în care se află deja Saturn și în care Marte intră începând din 6 martie.

Așadar, sunt posibile blocaje sentimentale, intervale de însingurare sau răceală afectivă, opreliști sau îndepărtări dictate de motive exterioare, necazuri care lovesc partenerul / partenera, crize sau restricții care au de-a face cu finanțele cuplului.

Se recomandă calm și multă răbdare.

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Taur (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

În martie 2016 Taurii se bucură de o popularitate excelentă și, la nevoie, găsesc lesne suporteri și protectori. Este util de știut, fiindcă perioada nu este tocmai ușoară.

Stăpânul casei carierei Taurului, Saturn, se află într-o poziție defavorabilă și va fi o bună bucată de vreme însoțit de Marte (până pe 27 mai 2016). Marte sporește ambiția și competitivitatea, dar aduce și un risc de conflict, incidente și neplăceri diverse.

Într-un fel sau altul, o vei scoate la capăt, fiindcă îl ai de partea ta pe Jupiter, dar nu fără stres și emoții.

În ceea ce privește banii Taurilor, însă, luna martie 2016 îndeamnă la prudență maximă. Nu te aventura în operațiuni importante, fiindcă pericolul de a ieși în pagubă este cât se poate de real!

Ține bine de ce ai, economisește și nu risipi!

În horoscopul carierei 2016 pentru Taur găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Tonusul fizic este punctul tare al Taurului în martie 2016: ești într-o formă foarte bună și ai energie din belșug.

Problema este că, în ciuda optimismului tău înnăscut, traversezi o perioadă în care te frămânți mult și ai tot felul de temeri și anxietăți. Caută compania rudelor și a prietenilor! Alături de cei apropiați, grijile se risipesc.

Încarcă-ți bateriile în aer liber, în mijlocul naturii!

HOROSCOP MARTIE GEMENI

Dragoste și viața în doi

Complicată perioadă... Cu Saturn și Marte în casa relațiilor Gemenilor, în martie 2016 pășești pe teren minat.

De mai bine de un an de zile, Saturn face ca interacțiunile Gemenilor cu ceilalți să fie mai dificile. Acum, i se alătură și Marte, care, aflat în ciclul retrogradării, stă în casa cuplului Gemenilor între 6 martie și 27 mai și apoi între 2 august și 27 septembrie. Ai nevoie de multă diplomație pentru a nu provoca seisme și pentru a le preîntâmpina pe cele pe care le-ar putea declanșa partenerul / partenera.

Se mai poate și să treceți împreună, umăr la umăr, printr-o încercare sau o strădanie comună, sau ca omul de alături să aibă probleme (de sănătate, profesionale etc.) care te afectează. Oricum, atmosfera nu se anunță prea relaxată.

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Gemeni (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

Martie 2016 poate fi o lună bună pentru cariera Gemenilor, cu realizări și satisfacții, însoțite de recunoașterea meritelor și sporirea prestigiului.

Soarele, Venus și Mercur, stăpânul Gemenilor, traversează cel mai distins sector al hărții solare. Eclipsa de Soare, care se petrece în aceeași zonă, promite o schimbare de situație, un eveniment important și inedit.

Nu este exclus să fie vorba despre sistarea unui parteneriat sau a unui contract. Asta, cu atât mai mult cu cât casa parteneriatelor Gemenilor este supusă la încercări de către Marte și Saturn. Dacă vrei să-ți păstrezi colaborările, ai grijă!

În martie 2016, finanțele Gemenilor depind mult de parteneriate. Dar dacă se întâmplă ca vreun parteneriat să dispară, reorganizează-te și privește cu încredere spre viitor!

În horoscopul carierei 2016 pentru Gemeni găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Forma generală a Gemenilor este destul de bună în martie 2016 și, în general, nu se întrevăd neplăceri legate de sănătate.

Nu este exclus să ai unele dificultăți de concentrare și coordonare, mai ales în prima parte a lunii. Așadar, este bine să verifici mereu ceea ce lucrezi, ca nu cumva să se strecoare erori, și să ai grijă cum mânuiești obiectele periculoase, cum conduci, cum traversezi etc.

HOROSCOP MARTIE RAC

Dragoste și viața în doi

Prima decadă din martie 2016 nu este din cale-afară de favorabilă vieții sentimentale a Racilor. Venus, planeta dragostei, se află într-un sector dificil, greu de pătruns. Această poziție a lui Venus poate fi, însă, bună pentru a analiza subtilitățile relației, care vizează aspecte dificile, greu de pătruns.

Din data de 12 martie 2016, Venus pășește într-o zonă mult mai aerisită, care oferă perspective mult mai largi. Este acea zonă care înclină către căutări spirituale sau culturale comune, către descoperirea marilor adevăruri în doi și, de ce nu, pentru descoperirea lumii, geografic vorbind, prin intermediul iubirii: legături la distanță, povești de dragoste cu cineva din altă parte a lumii sau, pur și simplu, voiaje în doi sau călătorii cu scop sentimental.

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Rac (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

Soarele, Venus și Mercur se apropie de zenit – punctul din care, odată ajunși, te vor putea răsplăti cu faimă, realizări și succes. Efectele încep, însă, să se simtă abia în ultima decadă din martie 2016.

Până atunci, Racii pot avea satisfacții în studii, activități culturale, universitare sau spirituale, în călătorii sau în relații de lucru la distanță. Comunicarea și informația sunt la mare preț.

Totuși, martie 2016 nu este prea blând cu Racii: îi pune serios la muncă, le scoate în cale probleme pe care trebuie să le soluționeze, urgențe, situații de criză și alte dificultăți.

Atmosfera lunii martie este tensionată și poate fi marcată de conflicte. În cazuri extreme, pot avea loc chiar accidente de muncă.

În plan financiar, Racii au parte de instabilitate în primele două decade din martie 2016 și de șansă în ultima decadă.

În horoscopul carierei 2016 pentru Rac găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Ai intrat într-o perioadă în care este necesar să-ți supraveghezi cu multă atenție starea de sănătate. Iar asta nu doar în martie 2016, ci și în aprilie și mai.

Sunt trei luni cu grad ridicat de risc pentru Rac, în care nu trebuie să riști nimic și este musai să tratezi cu maximă seriozitate orice indispoziție.

Fii cu băgare de seamă și nu ocoli medicul!

HOROSCOP MARTIE LEU

Dragoste și viața în doi

Până pe 12 martie 2016 beneficiezi de grațiile lui Venus. Așadar, profită!

Venus este planeta iubirii și a bunei înțelegeri. Aduce pace, veselie și armonie în cuplu, noroc în dragoste și, acolo unde sunt dorite, conjuncturi care favorizează apariția unei noi relații sau orice alte preocupări amoroase.

După 12 martie, viața sentimentală a Leilor pare să intre pe un făgaș mai subtil, mai analitic, potrivit pentru investigarea laturilor mai puțin vizibile, profunde sau secrete ale relației.

Pe 6 martie 2016 pășești într-o perioadă de aproape trei luni de intensificare a impulsului sexual și a pornirilor romantice, care te poate arunca într-o aventură pasională plină de savoare, dar care te poate băga și în mari încurcături. Ai grijă!

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Leu (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

Colaborările și parteneriatele Leilor sunt avantajate în prima parte a lunii martie 2016, când este posibil să apară noi propuneri sau contracte, ori să cunoști persoane care te pot sprijini profesional.

Activitățile sportive, preocupările creativ-artistice și abilitatea de a te autopromova sau de a promova diverse produse sau servicii beneficiază de un impuls viguros din partea lui Marte, începând din data de 6 martie.

Toată luna martie 2016 are pentru Lei un pronunțat caracter financiar. Există un interes sporit pentru afaceri, achiziții, investiții etc. sau o interacțiune mai vie decât de obicei cu instituțiile financiare. Indiferent de situație, se recomandă prudență, simț practic, atenție și mult discernământ.

Speculațiile sunt contraindicate Leilor în această perioadă.

În horoscopul carierei 2016 pentru Leu găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Forma fizică a Leilor este mediocră în primele două decade din martie 2016, când există și un pericol de incidente sau accidentări (mai ales în activitățile fizice cu caracter viguros, cum ar fi cele sportive), dar se îmbunătățește vizibil în ultima decadă.

Cu moralul ai putea sta mai bine dacă nu ți-ai face atâtea griji.

Dacă aștepți un copil, menajează-te și fii foarte prudentă!

HOROSCOP MARTIE FECIOARĂ

Dragoste și viața în doi

Martie 2016 este o lună foarte intensă pentru Fecioare în plan sentimental. Casa cuplului Fecioarei este traversată în martie de Soare (până pe 20), de Mercur (între 5 și 22) și de Venus (începând din 12). Ca să nu mai vorbim de Neptun, „cazat" în zonă pe termen lung.

Dacă punem la socoteală și eclipsa de Soare din 9 martie 2016, care se petrece tot în casa relațiilor Fecioarei, ne putem face o oarecare imagine despre această lună dinamică, semnificativă, presărată cu șanse și înnoiri. Dar surprizele pot răsări în orice clipă, de oriunde.

Luna martie 2016 are mult potențial romantic pentru Fecioare, dar nu este lipsită de riscuri.

Relațiile Fecioarelor sunt cam instabile în această perioadă și pot fi periclitate de un gest greșit, făcut într-un moment nepotrivit. În unele cazuri, se poate produce o ruptură necesară.

Previziunile pe termen scurt și mediu ale horoscopului pe martie 2016 sunt completate de previziunile pe termen lung din horoscopul dragostei 2016 pentru Fecioară (pagina se deschide în fereastră nouă).

Muncă și bani

În martie 2016 colaborările se află în centrul preocupărilor Fecioarelor. Este o perioadă bogată în interacțiuni: îți place să lucrezi în echipă, să-i cointeresezi și pe ceilalți în proiecte comune, să-i aduni laolaltă, să le dai un imbold.

Se nasc noi asocieri și alianțe, se pot destrăma parteneriate mai vechi. Este important să îți păstrezi rațiunea limpede și să știi care dintre ele sunt profitabile și merită să fie conservate, chiar cu puțin efort.

Finanțele ies în evidență în ultima decadă din martie 2016, în care este posibil să faci chiar o mică investiție.

Te agiți mult pentru locuință, pentru sediul firmei sau pentru imobiliare în general, care pot deveni o sursă de stres și chiar de neînțelegeri. Poate că renovezi, poate că se strică ceva și trebuie reparat.

În horoscopul carierei 2016 pentru Fecioară găsești previziuni pe termen lung, complementare previziunilor pe termen scurt și mediu din horoscopul lunii martie 2016 (pagina se deschide în fereastră nouă).

Formă fizică și moral

Fecioarele sunt într-o formă fizică destul de bună pe tot parcursul lunii martie 2016 dar, în această atmosferă generală tensionată, le cam lipsește echilibrul.

Încearcă să te menții pe linia moderației și a lucidității! În martie 2016, excesele îți pot dăuna sever.

Merită să faci eforturi pentru a păstra liniștea și armonia în cămin și în familie. Altfel, dezechilibrele tind să se accentueze, iar stresul să se amplifice.

Citeşte restul horoscopului din martie pe eastrolog.ro. 


Etichete: FECIOARĂ., gemeni, HOROSCOP LUNA MARTIE 2016, HOROSCOP MARTIE ZODIILE BERBEC, leu, rac, taur

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE