HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA 1- 6 NOIEMBRIE 2015. ZODII. BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR



HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA 1- 6 NOIEMBRIE 2015. ZODII. BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR. La început de noiembrie, Capricornii pot întâmpina o serie de bariere sau de limitări ce provin de la instituții sau oameni cu funcții într-un domeniu public, în timp ce nativii din Vărsător pot avea discrete probleme legate de sănătate.

HOROSCOP SAPTAMANAL URANIA 1- 6 NOIEMBRIE 2015. ZODII. BALANȚA, SCORPION, SAGETATOR
HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA 1- 6 NOIEMBRIE 2015. ZODII. BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA 1- 6 NOIEMBRIE 2015. ZODII. BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA BALANȚĂ: 

Între 31 octombrie după-amiaza și 2 noiembrie, Balanțele se cramponează de o chestiune de procedură, de o cutumă sau de un anume mod de a vedea lucrurile și de a acționa care le este mai comod sau care le conferă siguranță în relațiile publice. Dar asta nu înseamnă că procedează corect ci, doar, că sunt constrânși să opteze pentru această manieră de a reacționa pe fondul unor nemulțumiri și necazuri personale și a unor evenimente anapoda în plan relațional care se interferează, pentru moment, cu profesia, cu meseria sau cu vocația lor publică, oficială. Ziua de 1 noiembrie se asociază cu un potențial conflict sau cu o dispută pe care nu le pot evita. Între 3 și 4 noiembrie ei doresc să-și impună punctul de vedere în fața unor prieteni sau cunoscuți: dau sfaturi cu autoritatea și morga unui expert în domeniu. Dacă asta le satisface orgoliul și nu supără pe nimeni, e-n regulă! Între 5 și 6 noiembrie, planetele aflate într-un aspect armonios în Fecioară nu-și pot manifesta întregul lor potențial, pentru că tranzitează o casă „ascunsă”, discretă și secretă. Dar ele le pot permite nativilor să aibă niște intuiții, niște străfulgerări de gând sau niște iluminări cu privire la un aspect de viață personală, ce plutește în enigme și incertitudini. Începând cu 2 noiembrie, Mercur va tranzita casa a II-a a banilor și va provoca, oricând, până spre 20 noiembrie, o discuție sau va vântura tot felul de știri alarmante cu privire la regimul banilor rezultați din muncă proprie. Nu sunt excluse avertismentele și/sau somațiile cu privire la o stare de lucruri ce trebuie rezolvată la serviciu.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA SCORPION: După ora 12 a aceleiași zile și până pe 2 noiembrie, nativii din Scorpion vor adopta o strategie de viață tipică lor, mai ales în momente grele, de cumpănă, de încercare, când nu sunt încă atât puternici ca să iasă la atac. Ea presupune izolare, ascundere, introspecție, analiză. Sunt zile bune pentru meditație, liniștirea spiritului, găsirea unei soluții. În această perioadă se realizează mai multe trigoane regale, construite de planetele aflate în tranzit prin Pești, Rac și Scorpion, care-i avantajează pe nativi prin armonia interioară pe care o stabilesc în beneficiul unui progres mental, spiritual, psihic sau chiar organic. Pe 3 și 4 noiembrie, orgoliul este supralicitat de tranzitul Lunii care le dă Scorpionilor tendința de a controla orice situație, de a se „da mari”, de a-și subordona oameni și/sau, după caz, instituții sau circumstanțe în avantajul personal. Între 5 și 6 noiembrie, în cercul lor de apropiați, pot apare figuri noi care pot aduce un „bine” în direcția scopului pentru care aceștia conlucrează: siguranță, notorietate, simpatie, o imagine bună, autoritate într-un domeniu, plus de experiență. Pentru cei tineri poate fi vorba de întâlniri memorabile, menite să le schimbe viața (întâlniri de destin), alteori poate fi vorba de oameni care au menirea să-i protejeze pe Scorpioni acum sau mai târziu. În plan afectiv însă, același context astral poate pune capăt auto-iluzionării sau înțelegerii greșite a unei persoane și a sentimentelor ei, motivând încetarea unei relații. Din 2 noiembrie, Mercur începe să tranziteze semnul natal al Scorpionilor, rafinându-le nativilor percepțiile, făcându-i subtili, intuitivi și telepați. 

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA SĂGETĂTOR:

Din după-amiaza aceleiași zile până pe 2 noiembrie, unii nativi se confruntă cu chestiuni bănești pentru a căror rezolvare întâmpină piedici. Pe această direcție, un cunoscut se poate dovedi a fi neserios sau chiar rău intenționat, părăsindu-l la greu pe nativ sau făcând, în detrimentul acestuia, un joc periculos de intrigi și interese ascunse. Între 3 și 4 noiembrie, cei tineri vor să se desprindă de un mod de viață mediocru care nu-i motivează financiar, nu-i încântă profesional și îi dezamăgește personal prin lipsa de satisfacție și perspectivă. De aceea, se enervează, „iau taurul de coarne”, hotărând să-și schimbe viața. Dacă spiritul de aventură, curajul și determinarea se întâlnesc cu o serie de calități reale (meserie, valoare personală, talent, experiență) atunci, în ciuda contextului actual dificil, ei vor reuși. Pe 5 și 6 noiembrie se pun în evidență o serie de ipostaze ale exercitării meseriei, profesiei sau funcției care ridică probleme ce se impun analizate cu multă răbdare și luciditate. Constrângerea este aspectul astral cel mai important al acestui moment pentru Săgetători iar șansele care se conturează pe casa a X-a, a ridicării în rang, îi ademenesc dar îi obligă și să se redefinească. De aici și nevoia de a renunța la un mod de viață care, așa cum este croit în prezent, nu-i poate conduce spre succes. Mercur, intrat din 2 noiembrie în casa secretelor personale, îi poate ajuta în aceste transformări necesare.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA CAPRICORN:

Între 31 octombrie (după ora 12) și 2 noiembrie viața acestora gravitează în jurul relațiilor parteneriale sau contractuale, al afacerilor, al proceselor. Contextul este unul restrictiv, care nu permite acțiuni personaje degajate, libere de orice constrângere; dimpotrivă, el îi obligă pe nativi să țină cont de tot de felul de aspecte, de la cele modeste, aparent insignifiante, până la cele majore, de la cele personale, la cele parteneriale, colective sau generale. Crucea pe semnele Cardinale indică ipostaze dificile privitoare la casa I a personalității și la casa a X-a, a locului și rolului în societate. În acest răstimp se pot relua o serie de ipostaze de viață și activitate care s-au manifestat în lunile anterioare. Pe 3 și 4 noiembrie unii pot întâmpina o serie de bariere sau de limitări ce provin, în plan material, de la instituții sau oameni cu funcții într-un domeniu public. Pe 5 și 6 noiembrie, disponibilitatea astrală le permite unor nativi, să găsească o soluție la viața lor profesională, să înregistreze un succes, să valorifice o oportunitate, să accepte o situație care să-i scoată din anonimat. Una dintre condițiile succesului este legată de o altă țară, altă regiune, altă locație. În varianta modestă sau searbădă a acestui context astral, se poate pune problema unor idei în devenire, a unor modificări de atitudine sau de interes personal ori de perspectivă, adaptată rezonabil, la condiția prezentului. Mercur intră, din 2 noiembrie, în casa prietenilor și activităților asociative și pune o amprentă negativă pe relațiile inter-umane, scoțând la iveală latura urâtă a unui (unor ?!) caractere, interesele ascunse și manevrele acestora. A nu se da curs provocărilor. 

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA VĂRSĂTOR: 

Din după-amiaza zilei de 31 octombrie șiu până pe 2 noiembrie se pot pune discrete probleme legate de sănătate, provocate de alimentație dar nu în sensul abuzului alimentar ci, dimpotrivă, provocat de o dietă exagerată, un regim neadecvat sau orice altă formă de privare de hrană și alimentație nesănătoasă. Rămân valabile, ca o constantă a acestei perioade, suferințele osoase și cele legate de piele. Între 3 și 4 noiembrie unii nativi pot fi solicitați pentru a desfășura o activitate pe termen scurt. Solicitarea care li se adresează privește mai ales experiența sau valoarea lor personală, drept care pot fi doriți în postură de expert, consultant, etc. Între 5 și 6 noiembrie depinde și de ce le-a pregătit până acum soarta unora pentru că după caz, unora le poate merge dintr-o anume perspectivă bănească, altora le poate merge excelent iar alții pot da „lovitura”. Sunt favorizate toate gesturile cu consecință materială și financiară care depind de voința altor persoane și care trebuie să fie consfințite prin acte și documente oficiale. Ar mai fi de menționat ipostaza rezolvării, cât de cât favorabile, a unor „încurcături” bănești, reglementarea unor erori materiale sau recuperarea unor sume ce li se cuveneau nativilor în varii situații. Din 2 noiembrie, Mercur intră în casa a X-a a acestor nativi de unde, alături de Soarele, aflat în tranzit prin Scorpion, face numai valuri și provoacă complicații bazate mai ales pe acuzații nefondate, bârfe, atacuri, critici nejustificate, vorbe-n vânt care enervează, îngrijorează și amărăsc.

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL URANIA PEȘTI:

După ora 12 a zilei de 31 octombrie, se realizează mai multe aspecte armonice pe cele trei semne de Apă, ceea ce le va conveni de minune nativilor. Unii vor deveni mai sensibili, alții mai romantici, unii mai intuitivi, alții mai inspirați, unii mai detașați de contingent și mai predispuși să se dedice (sau chiar să se cufunde până la uitarea de sine) unor activități ce le dau satisfacție, energie, bucurie spirituală cum ar fi lecturile, meditația, audițiile muzicale, spectacolele de teatru, rugăciunea, viața spirituală, creația artistică sau arta interpretativă în ipostază de profesionist sau practicată ca hobby ori violon d′Ingres. Viața afectivă poate fi tumultuoasă dar și mai tulbure, prin intensitatea trăirilor și vocația impulsurilor interioare care îi împing, uneori, pe acești nativi, să aibă inițiative mai puțin controlate. Subiectivismul, egoismul, gelozia se amestecă, în cantități diferite, după firea și vârsta sau educația nativilor, creând stări de spirit pătimașe, pitorești dar obositoare și exagerate. Pe 3 și 4 noiembrie, munca poate fi o sursă de bucurie, de mândrie sau de orgoliu pentru Pești. Dorind să se pună în valoare, ei vor reuși să facă o impresie excelentă la locul de muncă sau acolo unde le-a fost încredințată o responsabilitate. Răstimpul cuprins între 5 și 6 noiembrie reprezintă cea mai încărcată dar și cea mai provocatoare ipostază astrală a săptămânii. Contextul este unul pozitiv, ofertant și multe conjuncturi care se vor naște îi vor conduce pe nativi, de-a lungul unui an, de-acum încolo, la succes, progres, echilibru material sau profesional. Negociați cu calm și inteligență.

Citește mai mult pe libertatea.ro.

Etichete: BALANȚĂ, berbec, CAPRICORN, FECIOARĂ, gemeni, horoscop 31 octombrie - 6 noiembrie, horoscop saptamanal, horoscop urania, leu, peşti, rac, sagetator, SCORPION, taur, VĂRSĂTOR, zodii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE