Hotel şi cimitir pentru câini şi pisici, construite de PMB în Bucureşti



Consiliul General al Municipiului București a adoptat, miercuri, un proiect în baza căruia vor fi demarate studiile necesare înființării și amenajării unor facilități de cazare, dar și de înhumare, pentru câini și pisici, pe raza Capitalei.

Hotel si cimitir pentru animalele din Bucuresti
Hotel şi cimitir pentru animalele din Bucureşti

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general vor duce la îndeplinire prevederile hotărârii.

În baza unui amendament propus de către Tudor Tim Ionescu (ALDE) proiectul va include și realizarea unui incinerator. Consilierul general a subliniat că această facilitate este necesară în condițiile în care există bucureșteni care ajung să îngroape animalele decedate la marginea orașului.

Potrivit Agerpres, în cadrul dezbaterilor, Ciprian Ciucu (PNL) a declarat că înțelege utilitatea amenajării unui crematoriu pentru animale, dar că i se pare insuficient argumentată necesitatea unui hotel pentru câini și pisici, în condițiile în care un serviciu public ar trebui să asigure nevoi care nu pot fi acoperite de către serviciile private.

Gabriela Firea a replicat că prin acest proiect nu se votează delegarea unui serviciu public, fiind vorba de o facilitate care se acordă iubitorilor de animale. Astfel, hotelul respectiv ar putea fi folosit în momentul în care proprietarii animalelor pleacă în concediu.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, reamintește că, anterior, CGMB a aprobat Strategia pentru protecția și bunăstarea animalelor în Municipiul București.

"În conformitate cu prevederile Anexei nr. 1, axa 6, a HCGMB nr. 170/2017, ASPA dorește să supună atenției CGMB propunerea înființării unor facilități de cazare a câinilor și pisicilor, util cetățenilor care doresc cazarea acestora, în paralel propunând și construirea unui amplasament de tip cimitir în vederea înhumării câinilor și pisicilor", reiese din raportul de specialitate.

Se menționează că realizarea studiilor va beneficia și de sprijinul unor specialiști în domeniul medicinei veterinare.

Etichete: Bucureşti, cimitir animale, hotel caini, pmb, Primăria Capitalei

0/3 COMENTARII
RichardHaw
10 Sep 19:16
+0
VOTURI
-0
what are the signs of meth use
alcohol rehab centers
opioid withdrawal time
alcohol rehab facilities
drug rehab counselor
Pandele
01 Sep 12:25
+0
VOTURI
-0
hahahaha! http://www.timesnewroman.ro/life-death/firea-explica-de-ce-vrea-hotel-de-animale-avem-milioane-de-sobolani-care-dorm-pe-strazi-in-bucuresti
vlad
31 Aug 11:33
+0
VOTURI
-0
Ce imbecilitate!!! O zona unde sa poata fi ingropate sau arse animalele inteleg sa se faca, dar hotel??? Cand citesti raspunsul lui Firea iti dai seama ce mentalitate comunistoida are. Ok, e necesar o zona unde sa-ti poti lasa cainele cand pleci in concediu..... dar nu e treaba primariei nene!!! Daca exista cerere pentru asa ceva, inevitabil o sa apara o initiativa privata!! Daca nu exista cerere, nu. E atat de simplu!!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE