Hotelul Concordia, clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor, va fi reabilitat



Clădirea monument istoric în care s-a decis Unirea Principatelor Române şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei, va fi reabilitată începând din primăvara acestui an, anunţă Primăriei Capitalei.

Hotel Concordia
Hotel Concordia

Hotelul Concordia este o clădire din Bucureşti, situată în Centrul vechi, pe strada Smârdan, şi a găzduit istorica întâlnire din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în care s-a hotărât Unirea Principatelor Române şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Ţării Româneşti după ce fusese ales domn al Moldovei.

"Concret, în acest moment, proprietarul imobilului a reuşit finalizarea tuturor rectificărilor la cartea funciară, iar în maximum două săptămâni va finaliza şi documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construire astfel încât, în primăvara acestui an, să poată începe reabilitarea imobilului care va avea funcţiunea de hotel, dar va cuprinde şi săli de conferinţe şi evenimente", se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Hotel Concordia fost construit în anul 1852 şi avea 90 de camere. În 1884 însă, un mare incendiu a izbucnit în strada Smârdan, iar hotelul Concordia, proprietate pe atunci a maiorului Fănuţă, a luat foc şi a ars în mare parte.

Refăcut, hotelul a mai avut de suferit de pe urma unui alt incendiu, prin 1901-1902.

Etichete: Bucureşti, cladire monument istoric, hotel concordia

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE