Hotelul Triumf din București, scos la vânzare de RA-APPS. CÂT COSTĂ



RA-APPS scoate la vânzare Hotelul Triumf din București, dar și alte două hoteluri din Cluj și din Suceava. Anul trecut, RAPPS a obţinut puţin peste 16 milioane de euro pentru 54 de imobile.

Hotelul Triumf din Bucuresti, scos la vanzare de RA-APPS. CAT COSTA
Hotelul Triumf din București, scos la vânzare de RA-APPS. CÂT COSTĂ

RA-APPS vrea să vândă Hotelul Trumf din București. Clădirea a fost construită în 1935 după planurile aceluiaşi arhitect care a făcut şi Arcul de Triumf. Imobilul a fost destinat la început angajaţilor Băncii Naţionale, apoi a intrat în patrimoniul partidului comunist şi a fost folosit pentru cazarea oficialilor străini. După 1989, statul nu l-a mai renovat, iar acum are doar 2 stele şi foarte puţini clienţi.

Hotelul Triumf are o suprafaţă de 6000 mp, dar vine la pachet cu o curte de 15.000 de metri pătrati. RA-APPS a cerut în boom imobiliar 40 de milioane de euro, dar nu a găsit cumpărător. Acum, la 10 ani distanţă, preţul s-a redus la mai puţin de jumătate faţă de oferta iniţială şi poate fi cumpărat cu 17 milioane de euro, scrie Digi24.ro. 

Specialiştii imobiliari spun că preţul este subevaluat faţă de potenţialul zonei.

„Terenul ar putea să suscite interesul în vederea construirii altor clădiri. RA-APPS-ul îl consideră la puţin peste 1000 de euro pe metru pătrat, ceea ce pentru o proprietate specială, atât de mare şi de bine plasată este puţin”, spune Dr. Radu Zilişteanu, profesor de economie.

La Cluj-Napoca, Regia Patrimoniului de Stat scoate la vânzare un imobil cu potenţial.

Hotelul Victoria din Cluj Napoca este funcţional, aici se organizează evenimente de diverse tipuri. Hotelul este amplasat în zona centrală a oraşului, are 6400 de mp, iar preţul cu care este scos la licitaţie este de aproximativ 7 milioane de euro.

La Suceava, RA-APPS vrea să vândă Hotelul Gloria, un imobil nerenovat de zeci de ani.

 

 

Etichete: Hotel Triumf, RA-APPS

0/1 COMENTARII
delgado
25 Jan 07:28
+0
VOTURI
-0
Pas cu pas, spre castiguri! Vino acum in echipa noastra si te vom indruma pas cu pas, cu mare atentie si grija, pentru ca tu sa inveti totul si sa castigi bani foarte repede! Avem mare nevoie de colaboratori harnici, seriosi si ambitiosi! Lasa prostiile si incepe sa castigi bani! E real si extrem de serios totul! Cere-ne mai multe detalii si informatii la adresa de email: delgeobvro@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h