Hoţi de buzunare, prinşi în RATB de poliţişti. Pe ce linie de autobuz acţionau



Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţiştii bucureşteni în RATB, imediat după ce au furat un portofel din geanta unui călător. 

 RATB
RATB

În ziua de luni, 16 mai a.c., poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat şi prins în flagrant doi bărbaţi, imediat după ce au sustras un portofel din geanta unui călător, se arată într-un comunicat al DGMB.

În jurul orei 10.30, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat doi bărbaţi care, prin comportamentul afişat, le-au atras atenţia.

Astfel, aceaştia au fost observaţi cum, în timp ce se aflau în autobuzul liniei 202, între stațiile RATB „Dorohoi" și „Izvorul Oltului", sector 4, au sustras un portofel din geanta unui călător.

Imediat după constatarea comiterii infracţiunii, s-a acţionat, reuşindu-se prinderea bănuiţilor şi conducerea acestora la sediul poliţiei, pentru verificări.

Datorită intervenţiei prompte, prejudiciul produs a fost recuperat în totalitate, bunul în cauză fiind predat persoanei în drept.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Etichete: hoti buzunare, hoti ratb

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE