Hoţii au lăsat Pipera fără conexiune Romtelecom



romtelecom
romtelecom

"La acest moment, echipele Romtelecom lucrează la repunerea în funcţiune a serviciilor clienţilor din zona afectată, estimând ca mâine acestea să fie complet restabilite", au precizat pentru EVZ reprezentanţii companiei. Potrivit sursei citate, compania se confruntă pentru a doua oară în această săptămână cu o astfel de situaţie.

Reprezentanţii Romtelecom au mai precizat că au încheiate acorduri cu Poliţia şi Jandarmeria şi depun toate eforturile pentru prinderea hoţilor.

În acelaţi timp, Poliţia Capitalei a anunţat alte două furturi de acest gen în sectorul 2 al Capitalei. Astfel, ieri, în jurul orei 23.00, oamenii legii de la Secţia 9 Poliţie i-au prins pe Ion S., de 18 ani şi Ionuţ M., de 24 de ani, ambii din Bucureşti care, împreună cu Gheorghe S., 18 ani, din Teleorman au tăiat, cu un fierăstrău tip bonfaier, trei metri de cablu gros din cupru dintr-un canal situat pe şoseaua Dobroieşti.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai aflat că cei trei mai furaseră, cu două zile în urmă, alţi şase metri de cablu dintr-un alt canal de pe şoseaua Dobroieşti pe care l-au dus la un centru de colectare a fierului vechi. Hoţii au fost reţinuţi şi prezentaţi Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 cu propunerea de arestare preventivă.

Etichete: cabluri, furt, hoţi, Pipera, Romtelecom, Sectorul 1, Sectorul 2

0/0 COMENTARII
Mierea Naturala
10 Nov 11:30
+0
VOTURI
-0

:) Dar si-au dat seama locuitorii din Pipera ca nu au telefoane fixe ?!?!!





Loocuitorii cu I-Phone si alte "fite" ?!?!



Nu-mi vine sa cred...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h