PROTEST UNIVERSITATE. 50 de CORTURI, amplasate în CENTRU: Stăm în piaţă şi până pe 1 DECEMBRIE



PROTEST UNIVERSITATE. Aproximativ 300 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, unde au fost aduse şi corturi, în condiţiile în care manifestanţii în favoarea unirii României cu Republica Moldova şi-au anunţat intenţia de a sta în piaţă până când vor fi chemaţi la discuţii de premierul Dacian Cioloş. Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" cere premierului Dacian Cioloş şi liderilor PSD, PNL, PMP, ALDE şi USR să îşi asume unirea ca proiect de ţară, termenul fiind duminică, ora 14.00. Aproximativ 2.500 de oameni au participat, sâmbătă, la marşul „Luptă pentru Basarabia", în timpul căruia au avut loc incidente.

UPDATE 23:00. Organizatorii le-au cerut participanţilor să încheie manifestaţia la ora 23 pentru a se odihni pentru reluarea ei duminică dimineaţa până când vor fi primiţi de către premierul Dacian Cioloş. De asemenea, li s-a cerut să nu consume băuturi alcoolice în zona protestului. Organizatorii continuă să le aducă manifestanţilor ceai cald şi pături pentru a rezista frigului de peste noapte.

50 de corturi care au fost amplasate în Piaţa Universităţii, urmând ca manifestaţia să fie reluată duminică dimineaţă, liderul Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", George Simion estimând la 200 numărul celor care vor dormi în piaţă.

"Suntem pregătiţi să stăm în piaţă şi până pe 1 decembrie, până ce vom discuta cu premierul şi liderii partidelor politice", a declarat pentru News.ro George Simion, liderul Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", el precizând că de la bun început a fost intenţia "Acţiunii 2012" să stea în stradă până când vor fi ascultaţi de către decidenţii politici de la Bucureşti.

Simion a spus că "Acţiunea 2012" a pregătit din vreme evenimentul.

"Corturile le avem de la filiala noastră din Suedia care le-a luat gratis de la organizatorii unui festival de acolo care altfel le-ar fi aruncat", a spus George Simion. Acesta a estimat la 200 numărul persoanelor care-şi vor petrece noaptea în Piaţa Universităţii.

"Suntem pregătiţi să stăm în piaţă şi până pe 1 decembrie, până ce vom discuta cu premierul şi liderii partidelor politice", a declarat pentru News.ro George Simion, liderul Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", el precizând că de la bun început a fost intenţia "Acţiunii 2012" să stea în stradă până când vor fi ascultaţi de către decidenţii politici de la Bucureşti.

Simion a spus că "Acţiunea 2012" a pregătit din vreme evenimentul. "Corturile le avem de la filiala noastră din Suedia care le-a luat gratis de la organizatorii unui festival de acolo care altfel le-ar fi aruncat", a spus George Simion. Acesta a estimat la 200 numărul persoanelor care-şi vor petrece noaptea în Piaţa Universităţii.

PROTEST UNIVERSITATE. Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" cere premierului Dacian Cioloş şi liderilor PSD, PNL, PMP, ALDE şi USR să îşi asume unirea ca proiect de ţară, termenul fiind duminică, ora 14.00.

Bucureştenii care au trecut prin zonă spun că atmosfera era extrem de plăcută în jurul corturilor, acolo unde oamenii discutau istorie şi făceau schimb de cărţi. Cu toate acestea, în faţă, cei care scandau, erau extrem de violenţi.

"Da, e clar că era pregătit. Erau maşini întregi cu tot ce aveau nevoie. Erau şi multe persoane în vârstă care discutau istorie. Era plăcută atmosfera în jurul corturilor. În faţă cei care scandau erau dubioşii şi diversioniştii. Cei care scandau şi controlau mulţimile erau rupţi din alt film. Unul din ei, care a plecat o dată cu mine şi a sărit la metrou, a încercat să se bage în interviul de la Digi al lui Simion să arate că unul din cei care au luat amendă azi are nu ştiu ce handicap. Cei care scandau şi aveau goarna erau un grup de maxim 10. Restul, vreo 100, 200 nu scandau", a povestit un tânăr care a trecut prin zonă.

"Dacian Cioloş, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu şi Nicuşor Dan sunt chemaţi de unioniştii din stradă să îşi asume Unirea ca proiect de ţară. Termenul-limită pentru un răspuns din partea liderilor principalelor formaţiuni politice din România anunţat de unionişti, este duminică, ora 14:00. Manifestanţii care au ridicat baricadă la Piaţa Universităţii din Bucureşti precizează că vor rămâne în stradă până când premierul României şi reprezentanţii partidelor politice îşi vor asuma clar că vor susţine o Declaraţie de unire cu Republica Moldova, adoptată de Parlamentul României şi că vor trata Unirea ca proiect de ţară cu toţi paşii concreţi aferenţi acestui proiect naţional", anunţă unioniştii.

Ne-am săturat ca Unirea să fie tratată demagogic şi să fie folosită în campaniile electorale. Vrem fapte, nu vorbe! În Republica Moldova va avea loc un referendum pentru Unire în anul 2018 şi viitorul Parlament al României trebuie să vină în întâmpinarea acestei consultări publice prin adoptarea Declaraţiei pentru Unire", a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

PROTESTE UNIVERSITATE. Unioniştii afirmă că 20.000 de oameni au ieşit sâmbătă în stradă la marşul „Luptă pentru Basarabia" pentru a cere ca Unirea să fie proiectul de ţară al României şi îi cheamă pe bucureşteni pentru a se alătura baricadei pentru Unire.

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, cere şefului Jandarmeriei Române un raport complet despre incidentele la manifestaţia din Piaţa Victoriei care au dus la ridicarea a cinci participanţi şi spune că nu va ezita să ia măsuri în situaţia în care au fost abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor.

"Ministrul Afacerilor Interne, domnul Ioan-Dragoş Tudorache, a solicitat inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, care au condus la reţinerea celor cinci participanţi", potrivit MAI.

Jandarmii au primit dispoziţie să nu intervină în derularea manifestaţiei care are loc sâmbătă seara în Piaţa Universităţii, decât pentru a asigura protecţia participanţilor şi fluidizarea traficului din zonă, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

 

PROTEST UNIVERSITATE. La marşul organizat sâmbătă de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Română, Piaţa Victoriei, au participat aproximativ 2.500 de oameni, printre care s-au aflat şi politicieni precum Eugen Tomac (PMP), Clotilde Armand (USR) sau Codrin Ştefănescu (PSD).

Majoritatea celor prezenţi în Piaţa Universităţii sunt tineri, care scandează "Fără violenţă" şi "Bucureşti, unde eşti?".

Mitingul organizat iniţial de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012" în Piaţa Victoriei s-a încheiat fără alte incidente, o parte a manifestanţilor adunându-se în Piaţa Universităţii, unde deja se afla liderul unioniştilor, George Simion, care cheamă oamenii la manifestaţie.

George Simion, care a fost ridicat de jandarmi din Piaţa Victoriei şi dus la secţia de poliţie, unde a fost amendat, susţine că a fost agresat şi că i-au fost rupte hainele, imputându-i-se că a forţat cordonul de jandarmi.

 PROTEST UNIVERSITATE. El a lansat un apel, folosind o portavoce, chemându-i pe bucureşteni să ceară unirea alături de cei aproximativ 200 de oameni aflaţi deja în Piaţa Universităţii şi a avertizat că demonstranţii nu vor pleca până nu vor fi invitaţi la o discuţie cu premierul Dacian Cioloş.

"Stăm aici până ne primeşte premierul Cioloş", a strigat George Simion.

 

De altfel, din momentul reţinerii sale, el a lansat mai multe apeluri pe Facebook cerând susţinătorilor unirii să meargă la Universitate.

Întrebat dacă are autorizaţie pentru această acţiune, el a spus că nu este nevoie, pentru că Piaţa Universităţii este locul în care românii şi-au câştigat libertatea.

Cinci manifestanţi au fost ridicaţi, sâmbătă, de jandarmi din Piaţa Victoriei, unde au avut loc mai multe incidente violente între forţele de ordine şi participanţi la marşul "Luptă pentru Basarabia" organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012. La marş au participat câteva mii de oameni, printre care s-au aflat şi politicieni precum Eugen Tomac (PMP), Clotilde Armand (USR) sau Codrin Ştefănescu (PSD).

Etichete: corturi, george simion, Piaţa Universităţii, Platforma Unionistă Acţiunea 2012

0/3 COMENTARII
emil
23 Oct 10:57
+0
VOTURI
-0
Basarabia e un fel de Vaslui mai sarac, voi chiar vreti asta?
straniu
22 Oct 22:43
+0
VOTURI
-0
c'mon .. sa ceara bucurestenii unirea? Dar "moldovenii" ce au ? aa .. pe ei nu ii intereseaza ...
roman
22 Oct 22:41
+0
VOTURI
-0
au trecut atatia ani in care Moldova putea sa se uneasca cu Romania. Romania a asigurat burse pentru elevi si studenti atatia ani... Mai nou le-am dat cetatenie ca sa poata plimba si munci in toata Europa. Cred ca e destul daca nu prea mult. Proiectul nu trebuie sa fie al Romaniei ci al Moldovei.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE