FOTO În Piaţa Universităţii mai protestează doar oamenii de zăpadă



Vineri ar fi trebuit să fie cea de-a 22 zi de când romanii au început să iasă în stradă şi să protesteze. Iniţial, demonstranţii au manifestat după demisia lui Raed Arafat din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), însă protestele au continuat şi după întoarcerea lui Arafat la minister, chiar dacă între timp vremea a ajuns să fie nu tocmai prielnică. Joi, spre exemplu, chiar dacă mercurul din termometru arata, în jurul prânzului, nici mai mult nici mai puţin de -16 grade Celsius, şapte oameni asigurau continuitatea protestelor.

La o zi distanţă, tot în jurul prânzului, platoul din fata TNB este pustiu. Doar statuile care au asistat nepăsătoare la manifestaţii păstrează jumătate din tablou complet. Locul protestatarilor a fost luat de oameni de zăpadă care întocmai ca tizii lor în carne şi oase au nemulţumiri.

Fiecare om de zăpadă, poartă câte un mesaj fie împotriva Guvernului, fie împotriva Preşedinţiei, fie împotriva mult hulitului document ACTA. Exista şi grupuri de câte doi oameni de zăpadă care susţin pancarte ceva mai mari şi grele. Una dintre ele proclamă Piaţa Universităţii drept un loc pentru dialog şi dezbatere. Însă în pustiul alb se aude doar viscolul care fluieră printre beţe a pagubă. „'or fi oameni care de fapt au îngheţat”, răspunde o femeie în glumă la întrebarea legată de peisaj. Totuşi ca şi când cineva s-ar aştepta ca oamenii de zăpadă să prindă viaţă, Jandarmeria a lăsat în urmă, în caz de, garduri de protecţie menite să împrejmuiască zona manifestanţilor. Cu atât mai mult cu cât, mai este o lună până la primăvară.

Etichete: frig, ger, promo, proteste, TNB, Universitate

0/0 COMENTARII
alexandru
04 Feb 14:14
+0
VOTURI
-0

daca sunt doar oamenii de zapada,tot respectul. insa cand or sa vina si lasii ,snobii,cei care de 10 ani il voteaza pe iliescu,basescu,vanghelie,udrea,marco bela FSN=PDS=PDL=UDMR=USL le transmit doar multa UIE..in gurita. stau la tv si vad ipocritii de reomani cum striga si doresc sa il schimbe pe chiorul cu ponta si dinu patriciu!! cati sunt oamenii lui voculescu??ai lui vanghelie??ce babni castiga??.. din nou,multa .UIE VA DORESC,SCLAVILOR OBOSITI,LASI SI SNOPI,POPOR DE TARATURI!!

Radu
04 Feb 09:43
+0
VOTURI
-0

Bravo ca treceti in jurul pranzului. Dupa aceea incepe sa vina lumea. Tinerii/angajatii - seara. Si ieri au fost cateva sute.

Johan Kleist
03 Feb 19:00
+0
VOTURI
-0

Acolo,ar trebui sa fie "protestatarii" parlamentari,nu pe la televiziuni sau in alta parte!

Laura
03 Feb 16:02
+0
VOTURI
-0

Fiindca ninge afara va dam cateva sfaturi practice pentru construirea unui igloo: http://goo.gl/1ICn2

Dan
03 Feb 17:58
+0
VOTURI
-0

Pentru ca te gandesti la noi, ne gandim si noi la tine.

Primeste acest cadou din partea noastra - http://www.gandul.info/magazin/galerie-foto-asa-arata-noua-editie-din-kama-sutra-nu-cumva-s-a-mers-cam-departe-9194405

Viviana
03 Feb 15:55
+0
VOTURI
-0

Jos Basescu! Jos Boc! Anticipate!!

unu
03 Feb 23:01
+0
VOTURI
-0

in prima zi dupa ce castiga USL ies in strada sa strig jos USL anticipate. ti-ai dreaqu cu celelate voastre gunoaie. daca va dedea 25% i plus nu mai chitatiati nici unu de libertate si dreptate. marsh la mol!

Paul
03 Feb 14:30
+0
VOTURI
-0

Sa vina caldura si mergem iarasi.

Nu s-a terminat.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h