Icoană făcătoare de minuni, adusă în Capitală la procesiunile religioase din Duminica Ortodoxiei



Mii de credincioşi sunt aşteptaţi sâmbătă 8 martie 2014 şi duminică 9 martie 2014 la Biserica Icoanei, pentru a participa la evenimentele prilejuite de sărbătorirea 

Sâmbătă, 8 martie, de la ora 17.00, va fi săvârşită slujba Vecerniei, după care va avea loc, de la ora 18.30, procesiunea cu icoane în jurul Parcului Grădina Icoanei din apropiere, urmată de un concert de cântări religioase şi de cuvinte de învăţătură.

În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii vor purta în mâini lumânări aprinse şi vor cânta imnuri bisericeşti, iar un detaşament al Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 şi al Diviziei Civice Voluntare, în uniforme de
gală, vor purta în mâini torţe aprinse, creând o atmosfera cu totul specială.

PROGRAMUL DIN DUMINICA ORTODOXIEI

Duminică 9 martie, programul din Duminica Ortodoxiei va cuprinde:

· 10:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie la Biserica Icoanei,

· 12:00 – 13:30 – Deplasarea preoților și credincioşilor din parohiile aflate în Sectorul 2 şi în Protoieria 2 Capitală și a celorlalți preoți și credincioși care doresc să participe la eveniment, către Biserica Icoanei

· 13:30 – 14:15 – Procesiunea în jurul Parcului Icoanei,

· 14:15 – 15:00 – Slujbă de sfinţire a icoanelor purtate de credincioși,

- rostirea Mărturisirii de Credinţă - Crezul.

- Alocuțiunea rostită de Primarul Neculai Onțanu şi cuvântul de folos „Icoana – Fereastră spre Dumnezeu" rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau de un delegat al Preafericirii Sale.

Icoană făcătoare de minuni adusă în Capitală, la procesiunile religioase din Duminica Ortodoxiei

Manifestările religioase reunesc 44 de parohii şi mânăstiri din Sectorul 2 şi sunt organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor, Protoieria 2 Capitală şi Primăria Sectorului 2 şi se bucură de înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestor manifestări, vineri, 7 martie 2014, va fi adusă la Biserica Icoanei, icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mânăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Datorită mirului care izvorăşte din icoană, aceasta este cunoscută de către credincioşi ca fiind făcătoare de minuni. Icoana a plâns pentru prima dată in 1992, pe 6 ianuarie, de Praznicul Bobotezei, în timpul slujbei de sfinţire a apei, iar de atunci a mai izvorât mir de mai multe ori.

Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului (erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) şi, în general, asupra tuturor ereziilor.

Aflându-se în acest an la cea de a şaptea ediţie, manifestarea cultural-religioasă de o înaltă încărcătură spirituală vine în întâmpinarea credincioşilor, a celor ce îşi simt sufletul aproape de Dumnezeu şi de Biserică şi a celor pentru care credinţa şi valorile morale primează cu adevărat.
Duminicii Ortodoxiei, desfăşurată sub genericul "Icoana – Fereastră spre Dumnezeu".

Etichete: Biserica Ortodoxă Română, duminica ortodoxiei, icoană făcătoare de minuni, Neculai Onţanu, procesiune religioasă, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE