IGSU: Efecte ale ninsorilor şi vântului puternic. În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi



Efecte ale ninsorilor şi vântului puternic au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în zece judeţe şi municipiul Bucureşti, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). În majoritatea cazurilor a fost vorba despre arbori doborâţi de vânt, derapaje ale autovehiculelor şi blocarea sau restricţionarea unor drumuri. În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi de vânt, fiind avariate 67 de autoturisme.

copac cazut
copac căzut

În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi din cauza ninsorii, fiind avariate 67 de autoturisme.

Potrivit IGSU, în urma ninsorilor moderate şi vântului puternic, în cursul nopţii nu au fost înregistrate victime sau alte situaţii grave care să pună în pericol comunităţile.

Pe fondul temperaturilor scăzute şi precipitaţiilor, în ultimele 24 de ore, s-au semnalat efecte în 10 judeţe (Buzău, Bacău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Vrancea, Tulcea) şi municipiul Bucureşti. Majoritatea evenimentelor au constat în arbori doborâţi de vântul puternic, derapaje uşoare ale autovehiculelor în afara carosabilului, blocaje pentru perioade scurte de timp sau restricţii rutiere pe anumite sectoare de drum, pentru a fi deszăpezite.

La nivel naţional, pompierii şi echipele administratorilor drumurilor au intervenit pentru deblocarea a 46 de autoturisme, microbuze şi autobuze, precum şi pentru deszăpezirea a două ambulanţe care se deplasau la caz prin zone acoperite de zăpadă.

În localitatea Cochirleanca din Buzău s-a intervenit cu două utilaje ale drumarilor pentru deblocarea din zăpadă a unei ambulanţe care se deplasa la caz. Pe acelaşi tronson de drum au fost deblocate şi cinci autoturisme care nu mai puteau înainta. Şi în localitatea Lanurile s-a depus un strat de zăpadă care a dus la blocarea a trei autoturisme. O freză de la Drumurile Judeţene a deszăpezit carosabilul, iar cele cinci persoane din maşini au putut să continue drumul.

În judeţul Covasna, pe DN 2, în zona localităţii Ojdula s-a intervenit cu utilaje pentru deblocarea din zăpadă a 5 autoturisme şi un microbuz. De asemenea, pe DN 15, în zona localităţii Creanga din Harghita s-a intervenit pentru deblocarea din zăpadă a 4 autotrenuri şi 10 autoturisme.

În localităţile Scânteia şi Mădârjac din judeţul Iaşi, echipajele ISU au acţionat cu autospecialele pentru victime multiple (ATPVM) pentru transportul la spital a 5 persoane cu afecţiuni şi a unei gravide.

Pe DJ 207C, în zona localităţii Ion Creangă din Neamţ, drumarii au acţionat pentru deblocarea din zăpadă a unui autobuz cu 20 de persoane.

În judeţul Vrancea s-a acţionat pe DN 2N, DN 2L, DJ 205D şi DJ 205E, pentru deblocarea din zăpadă a autoturismelor neechipate corespunzător sau a celor care nu mai puteau înainta din cauza stratului mare de zăpadă.

În continuare, meteorologii au transmis o informare care vizează toată ţara, fiind prognozate temperaturi scăzute, polei, precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Peste 4.800 de pompieri cu şenilate, autofreze, autospeciale pentru victime multiple sau alte maşini cu capacitate de trecere mărită sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei din zonele care pot fi afectate de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă.

 

Etichete: copaci căzuţi, igsu, masini avariate, ninsoare, vânt puternic, zapada

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE