Iluminatul de sărbători şi Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei s-au deschis VIDEO



Iluminatul festiv de sărbători a fost aprins în Bucureşti vineri seară, din Piaţa Constituţiei, unde s-a deschis târgul de Crăciun, în timp ce târgul care va fi amenajat în Piaţa Victoriei, locul protestelor antiguvernamentale, va funcţiona din 5 decembrie. Primarul general Gabriela Firea spune că în premieră, având în vedere că se intră în Anul Centenar-100 de ani de la Marea Unire, tema iluminatului de sărbători din acest an este inspirată din tradiţiile româneşti, astfel că vor fi figurine luminoase în formă de ie, clop sau horă.

Sarbatorile de iarna
Sărbătorile de iarnă

Luminile de sărbători au fost aprinse, vineri seară, în Capitală, peste trei milioane de beculeţe fiind instalate pe un traseu de peste 33 de kilometri. Tema iluminatului festiv este axată pe tradiţii şi simboluri româneşti, astfel că unele ornamente sunt în formă de ie, clop sau horă. Cea care a apăsat butonul prin care s-a dat startul sărbătorilor de iarnă în Bucureşti a fost artista Paula Seling, ajutată de doi copii. Beculeţele de tip LED au fost aprinse din Piaţa Constituţiei, unde s-a deschis târgul de Crăciun. Tema iluminatului festiv este axată pe figurine luminoase inspirate din tradiţiile româneşti: ie, clop, horă, motive tradiţionale româneşti, acestea găsindu-se pe un traseu de peste 33 de kilometri, în 59 de zone din Bucureşti.


Peste trei milioane de becuri de tip LED, în 59 de zone; figurine în formă de ie, clop sau horă

Iluminatul de sărbători va fi aprins vineri la ora 19.10, iar tema este axată pe figurine luminoase inspirate din tradiţiile româneşti: ie, clop, horă, motive tradiţionale româneşti, fiind vorba despre peste trei milioane de becuri de tip LED, pe un traseu care însumează peste 33 de kilometri şi cuprinde 59 de zone din Bucureşti.

"De ziua României, împodobim Bucureştiul şi dăm startul oficial evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă. În premieră, având în vedere că se intră în Anul Centenar-100 de ani de la Marea Unire, tema iluminatului de sărbători de anul acesta este inspirată din tradiţiile româneşti. Doresc să îi invit atât pe bucureşteni, cât şi pe turiştii români şi străini să viziteze Târgul de Crăciun al Bucureştiului, care are loc în Piaţa Constituţiei şi care a devenit, în ultimii ani, evenimentul central care marchează sărbătorile de iarnă din Capitală României", spune primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Astfel, vor fi decorate: Bulevardul Magheru şi Bulevardul Bălcescu (Piaţa Română – Piaţa Universităţii); Bulevardul I.C Brătianu (Piţaa Universităţii – Magazin Cocor); Bulevardul Unirii (de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă); Piaţa Unirii, intersecţie Bd. I.C. Brătianu – Bd. Corneliu Coposu-Magazin Unirea; Piaţa Universităţii; Piaţa Română; Bd. Lascăr Catargiu (Piaţa Română-Piaţa Victoriei); Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piaţa Universităţii); Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piaţa Kogălniceanu); Piaţa Victoriei; Calea Victoriei (Piaţa Victoriei – Splaiul Independenţei); Bd. Aviatorilor (Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle); Bulevardul Kiseleff (Piaţa Victoriei – Piaţa Presei Libere); Arcul de Triumf; Piaţa Charles de Gaulle; Piaţa Presei Libere; Şoseaua Bucureşti – Ploieşti; Fântână Mioriţa; Piaţa George Enescu; Centrul Istoric; Piaţa Romă – Monument Lupoaică; Piaţa Constituţiei; Bdul Carol (Piaţă Universităţii – Pta Rosetti); Intrare Bucureşti DN1; Bd Mihail Kogalniceanu (Piaţa M Kogălniceanu-Piaţa Operei); Zona Ateneu + Nicolae Golescu; Parcare Universitate; Şoseaua Bucureşti-Ploieşti (Fântâna Mioriţa-Bd Aerogării); Sediul PMB-Bd Regină Elisabeta 47; Piaţa Gării de Nord.

În sectorul 2, luminiţele ornamentale se vor aprinde la intrarea în Bucureşti Colentina-Urziceni; intersecţie Şoseaua Colentina cu Doamna Ghica; intersecţie Şoseaua Colentina cu Şoseaua Ştefan cel Mare (Bucur Obor); intersecţie Calea Moşilor/ bd. Dacia, în sectorul 3, vor fi ghirlande luminoase la intrarea în Bucureşti A2; intersecţie Mihai Bravu/ strada Baba Novac; intersecţie Bulevardul Unirii cu str. Traian; Rond Alba Iulia; Bulevardul Unirii (de la intersecţia cu Mircea Vodă până la Rond Alba Iulia), în sectorul 4 - la intrare Bucureşti Giurgiului; intersecţie Bdul Cantemir cu Bdul Mărăşeşti; Intersecţie Bdul Cantemir cu Bdul Şincai; Intersecţie Eroii Revoluţiei; Intersecţie Şoseaua Olteniţei cu Constantinj Brâncoveanu; Dealul Mitropoliei, în sectorul 5, luminiţele ornamentale se vor aprinde la Intrare Bucureşti Alexandriei; Intersecţie Calea Rahovei cu Şoseaua Progresului; Intersecţie Calea Rahovei cu Calea Ferentari; Intersecţie Calea Rahovei cu str. Antiaeriană, iar în sectorul 6, luminiţele ornamentale se vor aprinde la intrarea în Bucureşti A1; intersecţie Bdul Timişoara cu str. Braşov; intersecţie Bdul Iuliu Maniu cu Lujerului; intersecţie Bdul Geniului cu Bd. Grozăveşti şi Bd. Iuliu Maniu; intersecţie Bdul Timişoara cu Bdul Vasile Milea.

Târgul din Piaţa Constituţiei

În târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei în perioada 1 – 27 decembrie, în Piaţa Constituţiei, vor fi peste 100 de căsuţe şi va cuprinde o zonă gastronomică cu produse româneşti, un târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale, un pationar în aer liber, un carusel, ateliere şi Casa lui Moş Crăciun, potrivit Primăriei Capitalei. Târgul poate fi vizitat zilnic, între orele 10:00 - 22:00.

Municipalitatea anunţă că aici vor avea loc spectacole de muzică populară şi dans, susţinute de peste 1.000 de artişti - coruri, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, cântăreţi folk, trupe rock şi pop, precum Loredana, Smiley, Andra, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Phoenix, Iris, Viţa de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Orchestra Naţională „Valahia", Corul de Copii Radio, Orchestra „Mundi Colour".

Târgul de Sărbători-Festivalul de Colinde, din 5 decembrie în Piaţa Victoriei, locul protestelor antiguvernamentale

Primăria Capitalei a anunţat, tot joi, că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă va fi deschis în perioada 5 - 17 decembrie, în Piaţa Victoriei.
"Vizitatorii sunt sunt aşteptaţi de cele mai premiate formatii ale elevilor bucureşteni, dar şi de artişti renumiţi: Gaşca Zurli, Maria Dragomiroiu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Andra Gogan, Orchestra Naţională Valahia", spune municipalitatea.
Primarul Gabriela Firea a explicat, miercuri, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de întâlnire a celor care protestează faţă de legile justiţiei şi cer demisia Guvernului, afirmând că "accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină". Firea a respins acuzaţiile potrivit cărora ar încerca să blocheze manifestaţiile şi, făcând apel la spiritul Crăciunului, a îndeamnat la bucurie în "luna darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului".

Imediat după apariţia informaţiei privind organizarea unui târg în Piaţa Victoriei, pe pagina de Facebook "Corupţia Ucide" a apărut mesajul "NU plecăm din Piaţa Victoriei!". "Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată", au anunţat cele 10 organizaţii semnatare ale postării, Asociaţia Civică ProFest, Coruptia Ucide, Dăruieşte Viaţă, Evoluţie in Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenţa, România Vie.

Etichete: ILUMINAT DE SARBATORI, luminiţe, luminite bucuresti, TARGUL DE CRACIUN 2017

0/3 COMENTARII
THERESA WILLIAMS
05 Dec 00:09
+0
VOTURI
-0
Bună, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: drogunduspellcaster@gmail.com îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz.

1) vrăji vrăji
2) Vrăjile pierdute de dragoste
3) Vrăjile de divorț
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit din trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
prin drogunduspellcaster@gmail.com
zombie
02 Dec 14:56
+0
VOTURI
-0
Se uita zombie la luminite si la artificii si nu stiu saracii ca acolo sunt banii din taxele lor, acolo sunt banii care se puteau investi in mijloace de transport in comun, piste de biciclete, in infrastructura pentru oras, cultura (nu culte), in spitale noi, in parcari supraetajate. Cui ii trebuie iluminat de sarbatori in halul asta de fastuos si irositor, cui ii trebuie catedrala de juma de miliard de euro? Zombie Zombie se uita la luminite si nu stiu nici ei de ce se uita.
nnnx
01 Dec 21:04
+0
VOTURI
-0
Oameni buni,eu ma unesc cu Gabi Firea!Voi tineti de sase,ca daca vine barbac-susi ne prinde,ne-am dat toti foc la valiza!Nu mai pupam nici refugii de tramvai, nici balustrade.Ne loveste tramvaiul de nu putem sa zicem nici petitie.Si dupa ce ma unesc eu cu Gabi,ca sa se faca bulevardul cu refugii,puteti sa va uniti si voi.Dar voua v-o dau pe mama, ca proasta a fost cand n-a folosit prezervativul si-am iesit eu...Sa ne unim in rugaciune si post negru!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h