IMAGINILE DEZASTRULUI de pe tronsonul Autostrăzii A1 închis de CNADNR. GALERIE FOTO



Lotul trei al autostrăzii Orăştie-Sibiu, deschis forţat pe 15 noiembrie, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale, a fost închis la scurt timp de la deschidere, pentru reparaţii. Imaginile dezastruoase surprinse de la faţa locului arată situaţia deplorabilă în care se află acest tronson al autostrăzii A1.

În prezent, zona autostrazii A1 Orastie - Sibiu este inchisa pentru remedierea degradarilor produse in zona viaductului Aciliu din judetul Sibiu. Imaginile surprinse de fotografii Mediafax duminica, 18 octombrie 2015, arată situaţia dezastruoasă în care se află acest tronson de autostradă.

Vezi şi: Dezvăluiri despre autostrada Orăştie - Sibiu: Are şapte puncte critice, cu alunecări grave

Incepand cu 7 septembrie 2015, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) din Romania a restrictionat total traficul rutier intre Nodul rutier Saliste(km 270+020) si Nodul rutier Cunta (km 292+455).

CNADNR a forţat firma care a construit lotul trei al autostrăzii Orăştie-Sibiu să deschidă autostrada pe 15 noiembrie, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale, potrivit unui raport al constructorului italian. Este vorba de lotul închis la scurt timp de la deschidere, pentru reparaţii.

O parte din tronsonul Cunţa-Sălişte al autostrăzii Orăştie-Sibiu a început să fie demolat şi va fi reparat din nou pentru că a fost găsită apă la opt metri sub asfaltul care a crăpat în mai multe locuri. Situaţia ar fi putut fi evitată dacă autostrada nu s-ar fi deschis înainte de termen.

Potrivit unei note a constructorului, datată 24 septembrie 2014, Compania de Autostrăzi a cerut ca tronsonul de drum să fie deschis traficului la 15 noiembrie 2014. Pe 16 noiembrie urma al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar premierul Victor Ponta era favorit.

Constructorul, firma italiană Salini Impregilo, a informat compania că, potrivit graficului de lucrări, dar şi conform proiectului, traficul nu poate fi deschis la 15 noiembrie, aşa cum a cerut CNADNR, informează Digi24.ro. Asta pentru că mai întâi trebuie nivelate dealurile din jur şi drenată apa din sol şi abia apoi trebuie turnat asfaltul. Italienii au informat că dacă încep cu asfaltul şi apoi restul, o fac pe răspunderea CNADNR, iar aceasta îşi asumă costurile suplimentare şi daunele

Autostrada a fost totuşi deschisă înainte de alegeri, la data cerută de Compania de Drumuri. Deşi acum autostrada este demolată, conducerea CNADNR spune că inaugurarea s-a făcut când trebuia.

Narcis Neaga, directorul CNADNR: „Seara, înainte de deschiderea oficială a traficului, ne-am strâns cu toţii acolo, tehnici, de la constructor, companie, şi am avut o şedinţă comună care a început, la prânz la ora 14 şi s-a terminat a doua zi dimineaţă la ora 5. În final, toată lumea a spus: da, se poate deschide această autostradă traficului, fără a fi afectat participantul la trafic".

Tronsonul Cunţa-Sălişte, lung de 22 de kilometri, a costat 605 milioane de lei, iar 85% din sumă au fost bani europeni nerambursabili.

Etichete: autostradă, Autostrada Sibiu-Orastie, CNADNR, Orăștie-Sibiu

0/3 COMENTARII
Elena
20 Oct 12:28
+0
VOTURI
-0
Cautam de urgenta colaboratori care vor sa se alature unui proiect cu cea mai rapida crestere. Oferim tot sprijinul necesar si maxima seriozitate. Va explicam tot sistemul de lucru, pas cu pas, in asa fel incat sa puteti incepe imediat sa lucrati si sa castigati bani. Va rugam sa cereti detalii numai la adresa noastra de email: bucatariaelenei@gmail.com
andrei
20 Oct 09:48
+0
VOTURI
-0
Din pozele astea vedem cum asfaltul este turnat chior direct peste nisip. Nu sunt inginer de drumuri, dar din moment ce asfaltul ala vine direct peste nisip si argila..autostrada aia e ca stratul de frisca de pe cafea..
Radu
20 Oct 07:14
+0
VOTURI
-0
dar nu mai scapam de premierul asta odata? numai prostii face

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h