IMGB Doosan îşi întrerupe activitatea din 2020



Platforma IMGB (Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti), deţinută de compania Doosan din Correea de Sud se închide anul viitor, potrivit unei convocări a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) publicată în Monitorul Oficial.

Doosan IMGB
Doosan IMGB

Surse apropiate companiei au explicat pentru Ziarul Financiar că este vorba de închiderea operaţiunilor cel puţin un an, începând cel mai probabil cu martie sau aprilie 2020, şi urmează să fie demarate discuţiile cu sindicatul pentru încetarea contractelor de muncă şi acordarea de plăţi compensatorii pentru cei circa aproximativ 400 de angajaţi. Decizia de sistare a operaţiunilor din România vine pe fondul comenzilor scăzute şi al creşterii costurilor de producţie.

Conform Monitorului Oficial, pe ordinea de zi a convocării AGA se află „aprobarea încetării activităţii de producţie a Societăţii în cel mai scurt timp posibil, date fiind constrângerile legate de activitatea curentă şi a celor comerciale, şi în acest scop împuterniceşte Consiliul de Administraţie să ia toate măsurile necesare în acest sens", dar şi „împuternicirea Consiliului de Administraţie al Societăţii pentru a pregăti planul de închidere/reorganizare a activităţii pentru a îndeplini măsura dispusă la punctul 1 de mai sus". Sursele ZF au spus că nu poate fi vorba de o insolvenţă urmată de reorganizare, ci este vorba de sistarea activităţilor.

În prezent, potrivit datelor publice, IMGB Doosan are circa 400 de angajaţi. În anul 1989 unitatea de producţie avea circa 13.000 de angajaţi şi producea inclusiv componente pentru energia nucleară.

În convocarea publicată în Monitorul Oficial se mai menţionează „împuternicirea Consiliului de Administraţie al Societăţii să negocieze încetarea contractelor de muncă fie prin acordul părţilor fie prin concediere, în cele mai bune condiţii pentru Societate şi în limitele resurselor financiare disponibile ale Societăţii şi respectiv împuternicirea directorului general să semneze documentele aferente încetării contractelor de muncă".

Compania Doosan IMGB a avut în 2018 o cifră de afaceri de 249 mil. lei şi pierderi de circa 25 mil. lei. Între 2016 şi 2018 compania a avut afaceri între 208 şi 302 mil. lei şi pierderi anuale între 7 şi 31 mil. lei.

Potrivit site-ului companiei, Doosan IMGB produce echipamente şi componente pentru industria energetică, navală, metalurgică. Reţeaua sa de vânzări se întinde din Africa, Asia şi America de Nord.

Platforma IMGB a fost înfiinţată în 1963. A fost preluată în 1998 de Kvaerner, un concern norvegiano-britanic, care în 2006 a vândut platforma către Doosan.

Etichete: companie, doosan, imgb, imgb doosan

0/1 COMENTARII
Diana Hanganut
06 ian 11:04
+0
VOTURI
-0
Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vraja de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h