În ce cartiere îşi cumpără locuinţe bucureştenii. Primul raport al tranzacţiilor imobiliare Sector 2



În colaborare cu Primăria Sectorului 2, Analize Imobiliare și Imobiliare.ro au lansat, miercuri, 23 ianuarie 2019, un raport de piață privind atât numărul vânzărilor de imobile consemnate în 2018, cât și evoluția prețurilor de tranzacționare.

In ce cartiere isi cumpara locuinte bucurestenii. Primul raport al tranzactiilor imobiliare Sector 2 (Foto Paul Dumbravanu)
În ce cartiere îşi cumpără locuinţe bucureştenii. Primul raport al tranzacţiilor imobiliare Sector 2 (Foto Paul Dumbravanu)

Studiul vizează toate tipurile de proprietăți care au făcut obiectul unor asemenea contracte: apartamente, case, terenuri, dar și locuri de parcare sau garaje. Informațiile prelucrate de Analize Imobiliare provin de la Direcția Venituri Buget Locale (DVBL) a Sectorului 2 și reprezintă datele colectate din contractele imobiliare de vânzare înregistrate în vederea stabilirii bazei de impozitare.

„Voi sprijini inițiativa privată permanent, iar acesta este motivul pentru care raportul "Tranzacții imobiliare" va funcționa ca un ghid atât pentru investitori, pentru cetățenii care doresc să locuiască în sectorul 2, cât și pentru administrația locală, care va putea localiza și apoi gestiona situația zonelor cu deficit economic sau cu potențial mare de dezvoltare. Vom putea implementa măsuri clare și ne vom raporta la o evaluare profesionistă, făcută pentru a ne ușura tuturor munca", a declarat viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu.

„Această colaborare este unică în Capitală și deloc întâmplătoare. Împreună cu Imobiliare.ro, aceste organizații au un interes comun în creșterea transparenței și accesul la informațiile privind tranzacțiile reale. Este cunoscut faptul că piețele transparente atrag investiții, Cluj-Napoca este un exemplu în acest sens. De aceea, recomandăm acest raport investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari, evaluatorilor, consultanților și analiștilor financiar-bancari, dar și cetățenilor care vor să afle informații valoroase privind tranzacțiile imobiliare, direct de la sursă. Vom actualiza datele trimestrial", a menţionat Dorel Niță, Head of Data and Research Imobiliare.ro și Project Manager AnalizeImobiliare.ro.

Potrivit raportului în Sectorul 2 au fost încheiate, în anul 2018, 3.956 de tranzacții imobiliare, în valoare totală de 309,3 milioane de euro. Cele mai multe asemenea operațiuni, anume 3.343, au avut ca obiect apartamente, acestea echivalând cu o cotă de 84,5% din total; pe de altă parte, 203 contracte au vizat case sau vile (5,1% din total), 95 terenuri (2,4%) și 315 alte tipuri de imobile (8%). Din punct de vedere valoric, cota deținută de fiecare dintre aceste categorii este diferită: apartamentele reprezintă tot o pondere majoritară, dar mai redusă, respectiv 77,8% din total, în vreme ce casele și vilele cumulează 8,2%, terenurile 9,7%, iar celelalte imobile 4,4%.

Din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate în anul 2018, cele mai active zone din Sectorul 2, la o distanță considerabilă de celelalte, au fost Centrul (849 de vânzări), apoi cartierele Pantelimon (808 achiziții), Tei (695 de vânzări) și, respectiv, Colentina (603 contracte).

Aceste date confirmă tendința de încetinire a ritmului scumpirilor de pe segmentul rezidențial evidențiată în ultimul an de evoluția Indicelui Imobiliare.ro (care ia în calcul prețurile cerute de proprietari) – spre comparație, valorile de listare ale apartamentelor din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 6% pe parcursul lui 2018.

Etichete: Bucureşti, Capitală, Sectorul 2, tranzacţii imobiliare, vanzare apartament Sectorul 2, vanzare locuinte Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE