În ce stadiu sunt lucrările la METROUL din Drumul Taberei. PLANURILE pentru magistrala spre Otopeni



Lucrările la metroul din Drumul Taberei "sunt în grafic", iar proiectul pentru Magistrala 6, spre Otopeni, a fost lansat, la sfârşitul anului urmând să fie organizate două licitaţii. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Dan Costescu, care mai spune că lucrările la calea ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă vor fi finalizate până la finele lui 2016. 

"Proiectul de metrou spre Otopeni (Magistrala 6) care, de asemenea, stătea de 5 ani fără să se facă niciun demers, în acest moment noi l-am pus în ordine. Avem o analiză în fiecare săptămână asupra stadiului lui, iar obiectivul este ca, la sfârșitul acestui an, să avem lansate două licitații, pentru tunel și, respectiv, pentru lucrări de arhitectură și echipamente de ventilație și pentru restul echipamentelor de control din tunel. Asta înseamnă că, din acest moment, el este considerat un proiect lansat — nu se mai poate întoarce, nu se mai poate opri, va merge până la finalizarea sa.

Mai sunt multe alte proiecte pe listă, însă m-aș opri la bilanț aici, doar cu cele mari. Celelalte sunt începute. Le trecem la capitolul de a fi finalizate până la sfârșitul anului secțiile de capăt de la Laminorului și Străulești. Deci, această magistrală va fi, practic, finalizată din punct de vedere al facilităților pentru călători, pentru că se va mai lucra un pic la depou, dar acest lucru e transparent pentru călători, nu va fi sesizat în niciun fel. Va fi doar o problemă de organizare externă a Metrorex", a spus ministrul Transporturilor,  într-un interviu acordat Agerpres.

În ceea ce priveşte lucrările de la metroul din Drumul Taberei, ministrul a spus că lucrările "sunt în grafic":

"Nu este ușor să le ținem în grafic, pentru că apar tot felul de elemente pe mai toate magistralele, dar de asta este management de proiect, ca să le ținem în grafic și, dacă derapăm un pic, să revenim imediat pe axa corespunzătoare."

Ministrul Transporturilor a reluat ideea că lucrările la calea ferată ce va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni vor fi gata până la sfârşitul anului şi a dat noi detalii despre linia de metrou ce ar urma să fie construită spre Otopeni.

"Metroul este orientat spre a culege, a opri foarte des în stații și a culege un număr de călători — și avem pe traseul care pleacă din 1 Mai o mulțime de zone dens populate de unde va culege. Va ieși din zona Bucureștiului, va ieși în zona metropolitană și va ajunge în zona Otopeni, unde știm că avem o mare problemă. Acum, și ea trebuie rezolvată — se va rezolva aglomerația pe DN1, cel puțin pe intrarea în București va fi foarte bine când vom avea metroul. Apoi, sunt zonele pe care le știm — zona comercială, zonele de birouri care sunt pe traseu — și va colecta și de acolo o mare cantitate, urmând să se deplaseze, să ajungă într-un final la Aeroportul Otopeni, unde va avea stația terminus.

Pe de altă parte, proiectul feroviar are cu totul alt scop. Înainte era gândit ca un proiect scump, care costa undeva cel mai puțin 122 de milioane de euro, însă erau și proiecte de aproape 300 de milioane de euro. Analizând acest proiect, am zis: 'Nu, nu vom putea face la acești bani acest proiect, în primul rând că nu avem banii, iar în al doilea rând că nu se justifică' și am reanalizat cu colegii de la CFR situația. Am găsit o soluție ieftină, prin care nu se va investi în infrastructură niciun leu suplimentar, în sensul de investiție economică. Se va face doar reparația căii, care intră în planul anual al CFR Infrastructură. Acum i-am rugat să programeze aceste sectoare — cel de ieșire în București și după aceea cel care merge spre aeroport. Se vor face în costurile de exploatare, cu 400 și ceva de mii de lei, deci un cost destul de mic. Vom pune material rulant mai nou.

Acum sunt trenuri normale, unele mai vechi, nu arată prea bine. Vom alege și momentul în care vom pune acest material de genul Săgeților albastre. Probabil că va fi chiar de acum, dacă se va considera necesar pentru aeroport, sau la momentul în care ne vom apropia mai mult de dead-line-ul cu Campionatul European, când CFR Călători își va fi luat deja rame electrice moderne, mai frumoase, care să facă acest serviciu.

Deci, repet, legătura feroviară acum, de la 200 și ceva de milioane de lei, aproape că nu mai are cost, sunt doar costuri de întreținere. La vehicule, la fel, nu avem cost și, ce este important, are un cu totul alt rol: rolul de navetă, de legătură a aeroportului cu orașul. La sfârșitul proiectului, se vor face 23 de minute în loc de 40 și ceva cum e acum, deci aproape la jumătate. Ăsta este rolul lui: nu vor opri să ia pasageri de pe parcurs, poate cel mult dintr-o stație.

Lucrările la cale se vor finaliza până la sfârșitul anului. Acum se merge pe o buclă mare, care ocolește foarte mult pentru a ajunge la aeroport, iar noul traseu va trebui să fie pe drum mai scurt, pe podul de la Mogoșoaia, unde se lucrează în prezent. Odată cu finalizarea acestuia, va fi obținut timpul de 23 de minute. Lucrările, în schimb, pe aceste tronsoane vor fi finalizate undeva în luna noiembrie. Podul, dacă reușim, va fi gata până la sfârșitul anului. Dacă nu, el va dura încă 2 sau 3 luni, însă lucrările până la sfârșitul anului, așa cum am spus, între Gara de Nord și stația finală de la Otopeni."

Etichete: cale ferata Gara de Nord Otopeni, Dan Costescu, metrou drumul taberei, metrou Otopeni, ministrul Transporturilor

0/4 COMENTARII
Niculae
28 Apr 13:09
+0
VOTURI
-0
Rugam insisten, cerem , inchiderea la suprafata la Razoare. Este scandalos cat dureaza lucrarile la RAZOARE !
abf
28 Apr 12:39
+0
VOTURI
-0
@Santa.La asta s-a referit de fapt nnz.Ideea esențială ar fi când vor începe lucrările de prelungire a M4 pe direcția Șoseaua Viilor Piața Eroii Revoluției Șoseaua Giurgiului.
Santa
28 Apr 00:09
+0
VOTURI
-0
Izvor (nu Piața Unirii) - Piața Regina Maria - Gara Filaret etc.
nnz
27 Apr 14:35
+0
VOTURI
-0
Pe direcția Piața Unirii Bulevardul Regina Maria Strada 11 Iunie Strada Constantin Istrati Șoseaua Viilor Piața Eroii Revoluției Șoseaua Giurgiului când se intenționează prelungirea M4??

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE