În fiecare zi, mijloacele de transport ale RATB pierd peste 1.000 de curse



Regia Autonomă de Transport București are un program de transport public, însă acesta este rareori respectat. De exemplu, în luna august 2015, autobuzele, tramvaiele și troleibuzele RATB au pierdut 36.370 din cursele și semicursele trecute în programul de transport, numărul fiind în creștere față de luna precedentă. Practic, în fiecare zi, mijloacele de transport în comun ale RATB au pierdut peste 1.000 de curse. Reprezentanții RATB susțin că motivul pentru care se pierd atât de multe curse este starea tehnică precară a parcului auto, multe mijloace de transport fiind ținute în garaj și transformate în surse de piese de schimb. 

In fiecare zi, mijloacele de transport ale RATB pierd peste 1.000 de curse
În fiecare zi, mijloacele de transport ale RATB pierd peste 1.000 de curse

Programul de transport local al RATB este doar orientativ și nu obligatoriu, așa cum ar trebui. În fiecare lună, mii de curse și semicurse nu sunt realizate din cauza numărului mic de mijloace de transport scoase pe stradă sau din cauza întârzierilor mari din trafic. 

"În luna August 2015 numărul de curse pierdute la nivel de operator s-a ridicat la valoarea de 36.370 semicurse pierdute, o valoare mai mare față de luna precedentă, când numărul de semicurse pierdute înregistrate a fost de 29.831 semicurse", se precizează într-un raport al Autorității Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice. 

Potrivit RATB, creşterea numărului de semicurse pierdute are ca justificare starea tehnică actuală a parcului auto. "Numărul mare de imobilizări datorate lipsei pieselor de schimb și a materialelor de intreținere, atât in ce privește infrastructura (transportul electric pe pneuri și șină), dar și a parcului de vehicule, face ca programul de transport să nu poată fi realizat la nivelul propus, prestația serviciului fiind afectată", se mai menționează în documentul citat. 

Astfel, chiar și în august, când programul de transport al RATB a fost unul de vară și deci cu mai puține mijloace de transport pe traseu, 36.370 de curse și semicurse au fost pierdute. 

Măsurători și sondaje au fost făcute și în luna următoare în terminalele sosiri-plecări. Vizate au fost liniile de autobuz 139, 141 și 323, liniile de troleibuz 90 și respectiv 86 și liniile de autobuz: 131, 331 și respectiv 331 bis.

"Din măsurători reiese că din cele 8 linii monitorizate, doar două linii și anume, 131 și 331, îndeplinesc cerința de regularitate cu respectarea intervalelor de succedare la sosire în terminal (capat de linie), întârzierile incadrându-se intre 1-6 minute, fiind întârzieri admisibile. Celelalte linii care se înregistrează cu întârzieri mai mari de 6 minute sunt linii care, nu au asigurat numărul de mijloace de transport, conform programului de prestație, sau dacă această cerință este îndeplinită nu reușesc să se încadreze în graficul de circulație, fie din cauza complexității traseului, fie din cauza numărului mare de zone de conflict activate în perioada de vârf de sarcină, probleme legate de calea de rulare sau de reteaua de alimentare cu energie electrică, la transportul electric, fie din cauza lucrărilor edilitare", scriu reprezentanții AMRSP în raportul de monitorizare a RATB pentru luna septembrie 2015. 

Parcul de vehicule RATB cuprinde 483 de tramvaie, 297 de troleibuze și 1147 de autobuze. Acesta este numărul total, nu cel al vehiculelor care efectuează curse zilnic.

 

 

 

Etichete: autobuz, cursă, RATB, realitatea, tramvai, traseu, troleibuz

0/3 COMENTARII
Sile
23 Nov 20:37
+0
VOTURI
-0
Au cumparat autobuze Mercedes si si-au batut joc de ele. Intretinerea necorespunztoare le va scoate din circulatie inainte de termen si vor fi trimise direct la fiare vechi, in loc sa le intretina si sa le vanda ca masii la mana a doua iar cu banii obtinuti sa achite avansul pentru autobuze noi.
metronomul
23 Nov 14:07
+0
VOTURI
-0
La METROREX, metroul circula la intervale de peste 10 minute la ore de varf, unde nu exista nici trafic, nici semafoare, nici obstacole, asa ca despre ce vorbim... Toata tara e praf dar ne prefacem ca nu stim.
zzz
23 Nov 10:01
+0
VOTURI
-0
si cursele astea sunt pierdute sau "pierdute" ?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE