Încă un copil, internat cu SHU. Ministrul Sănătăţii cere DEMISIA conducerii Spitalului din Pitești



Încă un copil a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic-uremic (SHU), miercuri seară, la spitalul Marie Curie din București. Copilul are 1 an și 4 luni și este tot din Argeș, fiind transferat de la Pitești. Ministrul Sănătății cere demisia conducerii Spitalului Pediatric din Pitești.

Inca un copil din Arges cu SHU. A fost diagnosticat miercuri seara
Încă un copil din Argeș cu SHU. A fost diagnosticat miercuri seară
Foto: voceatransilvaniei.ro

UPDATE: Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii Spitalului din Piteşti.

"Am consultat foile de observaţie. Până în acest moment nu s-a pus problema în niciun moment de acest sindrom. Până azi. Nici analizele nu au relevat aşa ceva. Starea era cu totul alta ieri. Azi a fost transferat de la Piteşti. Este la terapie, starea lui e stabilă, va fi dializat. Ancheta de până acum ... sunt foarte, foarte nemulţumit, am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă. Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta. Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti", a declarat ministrul Sănătăţii, pentru Digi24.ro.

O fetiţă în vârstă de un an şi patru luni a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu boală diareică acută şi a fost apoi transferată la Bucureşti. Medicii de la Marie Curie au confirmat că fetița are sindrom hemolitic-uremic.

Conform Mediafax, copilul fusese consultat, înainte de internare, în mai multe spitale din Capitală, primind doar tratamente simptomatice în ambulator.

♦♦♦

Miercuri dimineață, șeful Secției de Nefrologie a Spitalului "Marie Curie", Mihaela Bălgrădean, a declarat pentru AGERPRES.ro că evoluția copiilor cu sindrom hemolitic-uremic este din ce în ce mai bună.

Potrivit medicului, în Secția de nefrologie sunt internați patru copii cu această boală, dintre care doi sunt dializați, iar un altul se află la Terapie intensivă.

"Noi rămânem pe secție cu doi copii dializați și doi nedializați. Încă un copil este la Terapie intensivă. Ceilalți sunt la casele lor, nu se mai pune problema pentru niciunul din ei de această boală. Practic este vorba de patru copii pe Nefrologie și al cincilea pe Terapie intensivă. Din ce în ce mai bine, practic convalescenți. Un alt copil a fost externat ieri. Cel de la Terapie încetișor, încetișor, mai bine", a afirmat nefrologul.

Etichete: bebeluş, Marie Curie, shu

0/2 COMENTARII
sanatatea
25 Feb 08:15
+0
VOTURI
-0
Si vor urma din ce in ce mai multi daca nu iese din casa tot poporul sa-i spanzure pe toti care de 25 de ani au furat tot si au lasat in paragina aceasta tara. Spitale, policlinici, scoli, muzee, biblioteci, cinematografe, teatre, sosele, cai ferate, baze sportive, stadioane, toate sunt in paragina, au ajuns ca niste ruine. Personalul medical de calitate a fost izgonit din tara chiar de presedinte si au ramas doar niste felceri habarnisti. Da' suntem membri UE!
Cris
25 Feb 05:14
+0
VOTURI
-0
Achimash e un penibil. Ministrul Sanatatii nu trebuie sa ceara demisia, trebuie sa demita.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE