Începe Crăciunul Copiilor, în Bucureşti: Ateliere de muzică, teatru şi meşterit. PROGRAMUL COMPLET



Primăria Municipiului Bucuresti, prin Teatrul Ion Creangă, cu sprjinul Primariei Sectorului 1, organizează, in perioada 16- 20 decembrie, "Crăciunul copiilor", eveniment aflat la cea de- a doua editie.

Craciunul Copiior
Crăciunul Copiior

"Crăciunul copiilor" se desfasoara in parcul Kiseleff si se adreseaza atat copiilor, cat si adultilor, prin concerte, recitaluri, spectacole și ateliere, toate prezentate intr-un decor specific Sarbatorilor de iarna: Scena colindătorilor și Satul lui Moș Crăciun.

Printre ornamente luminoase, globuri și oameni de zăpadă, scena își așteaptă în fiecare zi artiștii: păstrători ai obiceiurilor din vechime: Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, formația Trei Parale, coruri îndrăgite din București: Corul de Copii Radio, Corul de Copii al Operei Naționale București, dar și ansambluri și grupuri venite din toata tara, aducând în dar tradiții din Maramureș, Bihor și Argeș. Acestora li se alătură si ADDA, Alina Sorescu, Alma, Deepcentral, Feli, Lucia și Nicole Cherry.

Surprizele pentru copii continuă în Satul lui Moș Crăciun, un spațiu de poveste amenajat în apropierea Scenei colindătorilor. Timp de 5 zile, sătucul va găzdui ateliere de muzică, teatru și meșterit decorațiuni pentru copii cu vârsta peste 4 ani, în cele 2 centre de activități: Laboratorul de povești și Laboratorul de cadouri.

Evenimentul aduce daruri și pentru cei mai mici spiriduși, copiii cu vârsta sub 3 ani. Pentru aceștia, Teatrul Ion Creangă va susține în weekend, pe 17 și 18 decembrie, în Laboratorul de povești, 2 spectacole de teatru: „Bună dimineața!" și „Iglu".

Programul are loc sub îndrumarea lui Moș Crăciun, care va fi prezent zilnic în Parcul Kiseleff, pentru a se întâlni cu toți cei dornici să îl cunoască. În căsuța sa atent decorată de sărbătoare, Moșul va primi vizitele celor mici, va citi scrisorile pregătite de aceștia în cadrul atelierelor și va nota pe lista sa toate dorințele copiilor pentru noaptea de ajun.

Intrarea este liberă iar pentru spectacole și ateliere accesul se face în limita locurilor disponibile.

Mai multe detalii despre eveniment și program sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga

PROGRAM – CRĂCIUNUL COPIILOR

VINERI, 16 DECEMBRIE

Scenă
17.00 – 17.45 | Alina Sorescu și Atelierul ei de Muzică pentru Copii
18.00 – 18.45 | Concert Alma
19.00 – 20.00 | Concert Lucia

Satul lui Moș Crăciun
Casuţa lui Moş Crăciun
16.00 – 19.00 | Vizita lui Moş Crăciun
Laboratorul de cadouri
15.00 – 17.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 20.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă
Laboratorul de poveşti
15.00 – 16.00 | Atelier de storytelling cu Iulian Tănase,
pornind de la cartea „Un băiat numit Crăciun" de Matt Haig

SÂMBĂTĂ, 17 DECEMBRIE

Scenă
14.30 – 15.00 | Concert de colinde – Clubul Micului Actor,
coord. Cornelia Pavlovici, Teatrul Ion Creangă
15.00 – 15.45 | Atelier de dans, Trupa Trouble Crew
16.00 – 16.30 | Concert de colinde – Corul de Copii Radio
16.30 – 17.00 | În lumea magiei, alături de Abel
17.00 – 17.45 | Concert Narcisa Suciu
18.00 – 18.45 | Concert de muzică românească veche – Formația „Trei Parale"
19.00 – 19.45 | Concert Feli (Feli Donose)
20.00 – 21.00 | Karaoke cu Rareş Varniote

Satul lui Moş Crăciun
Căsuţa lui Moş Crăciun
12.00 – 15.00 | Vizita lui Moş Crăciun
16.00 – 19.00 | Vizita lui Moş Crăciun
Laboratorul de cadouri
11.00 – 14.00 | Atelier de decoraţiuni, Teatrul Ion Creangă
16.00 – 18.00 | Atelier de decoraţiuni, Teatrul Ion Creangă
Laboratorul de poveşti
11.00 – 11.30 | „Bună dimineaţa!" (sub 3 ani) – spectacol, Teatrul Ion Creangă
13.00 – 14.00 | Atelier de muzică „Poveşti de sărbători", coord George Turliu
16.00 – 17.00 | Atelier de origami – A.C.T.O.R.
18.00 – 20.00 | Atelier de teatru de umbre, coord. Selma Dragoş şi Loredana Mitruţ

DUMINICĂ, 18 DECEMBRIE

Scenă
14.30 – 15.00 | Concert de colinde – Clubul Micului Actor,
coord. Vera Linguraru, Teatrul Ion Creangă
15.00 – 15.45 | Atelier de dans, Trupa Trouble Crew
16.00 – 16.30 | Concert de colinde – Grupul vocal psaltic „Colind"
al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu" Câmpulung
16.30 – 17.00 | În lumea magiei, alături de Abel
17.00 – 17.45 | Concert Ducu Bertzi
18.00 – 18.45 | Ansamblul „Săpânţana"
19.00 – 19.45 | Concert Deepcentral
20.00 – 21.00 | Karaoke cu Rareş Varniote

Satul lui Moş Crăciun
Căsuţa lui Moş Crăciun
12.00 – 15.00 | Vizita lui Moş Crăciun
16.00 – 19.00 | Vizita lui Moş Crăciun
Laboratorul de cadouri
11.00 – 14.00 | Atelier de decoraţiuni, Teatrul Ion Creangă
16.00 – 18.00 | Atelier de decoraţiuni, Teatrul Ion Creangă
Laboratorul de poveşti
11.00 – 11.30 | „Iglu" (sub 3 ani) – spectacol, Teatrul Ion Creangă
13.00 – 14.00 | Atelier de muzică „Povești de sărbători", coord. George Turliu
16.00 – 17.00 | Atelier de origami – A.C.T.O.R.
18.00 – 20.00 | Atelier de teatru de umbre, coord. Selma Dragoş şi Loredana Mitruţ

LUNI, 19 DECEMBRIE

Scenă
17.00 – 17.45 | Concert Natalia Barbu
18.00 – 18.45 | Concert de colinde – Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti
19.00 – 20.00 | Concert ADDA

Satul lui Moş Crăciun
Casuţa lui Moş Crăciun
16.00 – 19.00 | Vizita lui Moş Crăciun
Laboratorul de cadouri
15.00 – 17.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 20.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă

MARȚI, 20 DECEMBRIE

Scenă
17.00 – 17.30 | Trupa Şcolii de Dans Românesc „Larisa şi Marin Barbu"
17.30 – 18.00 | „Fata Babei şi Fata Moşului" – spectacol interactiv pentru copii
cu Vera Linguraru, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 18.45 | Concert de colinde – Ansamblul Lilioara din Beiuş, Bihor
19.00 – 20.00 | Concert Nicole Cherry

Satul lui Moş Crăciun
Casuţa lui Moş Crăciun
16.00 – 19.00 | Vizita lui Moş Crăciun
Laboratorul de cadouri
15.00 – 17.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 20.00 | Atelier de decorațiuni, Teatrul Ion Creangă
Laboratorul de poveşti
17.00 – 18.00 | Atelierul de meşterit poveşti magice – Aventurile râmei Oli în Laponia

Etichete: craciunul copiilor, craciunul copiilor bucuresti, în Bucureşti, Începe Crăciunul Copiilor, program craciunul copiilor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE