Indemnizaţia pentru mame, contestată de Ministrul Finanţelor: Nu ni s-a cerut opinia



Deputaţii din Comisia de Muncă au aprobat eliminarea plafonulu pentru indemnizația mamelor, stabilit la 3.400 de lei. Dacă decizia se va aplica, indemnizaţiile vor reprezenta 85% din venituri, indiferent de nivelul acestora. Ministrul finanţelor spune că instituţia pe care o conduce nu a fost consultată, iar ministrul Muncii crede că plafonul trebuia păstrat. Potrivit Ministerului Muncii, impactul bugetar al eliminării plafonului pentru indemnizaţia de creştere a copilului va fi de aproximativ 210 milioane de lei anul acesta şi de 850 de milioane de lei în 2017.

Indemnizatia pentru mame, contestata de Ministrul Finantelor: Nu ni s-a cerut opinia
Indemnizaţia pentru mame, contestată de Ministrul Finanţelor: Nu ni s-a cerut opinia

Deputaţii din Comisia pentru muncă au adoptat un proiect de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Totodată, indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani, iar valoarea iacesteia va fi de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani. 

Ministrul finanţelor spune că instituţia pe care o conduce nu a fost consultată, iar ministrul Muncii crede că plafonul trebuia păstrat. De asemenea, Claudia Costea propune extinderea la doi ani a perioadei în care poate fi acordat stimulentul pentru părinţii care se întorc la muncă.

„Ministerul Finanţelor Publice nu a primit o solicitare în acest sens, nu am avut posibilitatea să ne pronunţăm pe această propunere legislativă. În principiu, ar trebui să ne ceară opinia şi vom veni cu date de îndată ce avem această solicitare”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanţelor, potrivit Digi24. 

"Impactul financiar al aplicării proiectului prin care se va elimina plafonul de 3.400 de lei din legea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi de aproximativ 210 milioane lei, de la 1 iulie până la sfârşitul anului, iar impactul pentru 2017 va fi de 850 milioane lei", a precizat ministerul Muncii, pentru Mediafax. 

„Dacă acest proiect nu suferă modificări majore, se estimează că numărul beneficiarilor indemnizaţiei de creştere a copilului se va mări cu aproximativ 4000 (în 2015 existau 138.000 de beneficiari înregistraţi), iar numărul beneficiarilor stimulentului de inserţie se va mări cu aproximativ 21.000 în 2017 (în 2015 existau 39.000 de beneficiari înregistraţi)”, se mai arată în răspunsul ministerului.
De asemenea, în sursa citată se mai precizează că un efect va fi creşterea numărului de beneficiari, care se va produce în special datorită prelungirii perioadei de acordare a stimulentului de inserţie şi a flexibilizării condiţiilor de eligibilitate. „Numărul de mame care au beneficiat de indemnizaţia de creştere a copilului în 2015 este de 176.000, dintre care aproximativ 39.000 au beneficiat de stimulentul de inserţie (500 lei/lună) ca urmare a întoarcerii înainte de termen în câmpul muncii”, se mai spune în document.

Etichete: Anca Dragu, concendiu creștere copil, deputaţi, indemnizatie mame, ministrul Finanțelor, plafon

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE