INEDIT în București: Spectacol de teatru într-o parcare



Proiect inedit în București. Spectacolul de teatru "Voi n-ați văzut nimic!" se joacă într-o parcare pe Calea Moșilor, în zona centrului istoric. 

Alegerea unei parcări din centrul istoric ca loc de desfășurare al reprezentației este în directă legătură cu subiectul spectacolului: analizarea cu mijloace teatrale a contextului morții lui Daniel-Gabriel Dumitrache, tânăr bucureștean în vârstă de 26 de ani care practica meseria de parcagiu - așa cum e denumită în jargonul urban, și care a murit în incinta secției 10 de poliție din București, pe 4 martie 2014.

Spectacolul semnat de Alexandru Fifea, David Schwartz și Cătălin Rulea investighează moartea lui Daniel Dumitrache în contextul unei lungi serii de abuzuri comise de forțele de ordine, în special împotriva persoanelor celor mai lipsite de apărare - săraci, oameni fără adăpost, lucrătoare sexuale, persoane de etnie romă. Violența este principalul mecanism de control, prin care poliția apără conservarea actualelor structuri de clasă și raporturi de putere. Violența polițiștilor este rezultatul direct al violenței și rasismului din societate, unde discursul anti-romi se intersectează cu discursul împotriva „săracilor”, „șmecherilor”, „cerșetorilor”.

Pe parcursul anului 2014, Alexandru Fifea a cercetat circumstanțele care au condus la moartea lui Daniel Dumitrache. Spectacolul Voi n-ați văzut nimic! își propune analizarea și deconstrucția mecanismelor sociale și a discursului public din spatele acestei morți.

Spectacolul va avea loc joi, 8 octombrie 2015, de la ora 18:00, cu acces liber pentru public. 

Turneul urban - București 2015: VOI N-AȚI VĂZUT NIMIC! este un proiect finanțat de ARCUB prin programul Ești București, urmând ca la începutul lunii noiembrie spectacolul să se mai joace în trei universități importante din București. Toate reprezentațiile se desfășoară cu acces gratuit și vor fi urmate de dezbateri cu publicul.

 

Etichete: arcub, parcare, spectacol, teatru

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE