INGINER ROMÂN, RĂPIT în sudul Nigeriei. MAE a activat celula de criză



Un inginer român a fost răpit în sudul Nigeriei de indivizi înarmaţi rămaşi neidentificaţi. MAE a activat celula de criză.

Roman rapit in Nigeria
Român răpit în Nigeria
Foto: times.com

Ministerul Afacerilor Externe a precizat marţi că, la cererea ministrului Lazăr Comănescu, a fost activată Celula de Criză pentru românul răpit în Nigeria, ambasada României la Abuja urmărind cu atenţie cazul, scrie mediafax.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani se numeşte Christian Nedelcu.

"Ambasada României la Abuja urmăreşte cu atenţie cazul cetăţeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016. Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident", informează MAE, printr-un comunicat de presă.

În timp ce reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum şi cu familia cetăţeanului român, la minister a fost activată şi celula de criză.

"De asemenea, precizăm faptul că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, a fost activată Celula de Criză, fiind iniţiate procedurile specifice în astfel de cazuri. Având în vedere sensibilitatea situaţiei, Ministerul Afacerilor Externe recomandă tratarea subiectului cu precauţie şi responsabilitate", potrivit sursei citate.

Incidentul a avut loc luni seară pe un şantier pentru construirea căii ferate, în apropierea satului Owa Oyibo, situat în provincia Agbor, în sudul Nigeriei.

Indivizi înarmaţi au atacat un grup care escorta cetăţeni străini, reuşind să răpească un inginer român.

Autorităţile nigeriene au confirmat incidentul armat şi răpirea, precizând că a fost lansată o operaţiune de căutare şi salvare a a ostaticului.

Ambasada României în Nigeria a cerut autorităţilor nigeriene să depună toate eforturile pentru salvarea cetăţeanului român.

Inginerul român este angajat al companiei de construcţii Dextron Nigeria Ltd, a declarat, pentru agenţia Reuters, Celestina Kalu, un purtător de cuvânt al Poliţiei regionale.

În sudul Nigeriei există, din anii 1990, un conflict între grupuri locale care se opun exploatării resurselor petroliere de către companii occidentale şi serviciile de securitate. Începând din anul 2004, numeroşi angajaţi ai companiilor occidentale au fost răpiţi, fiind în general eliberaţi după plata unor răscumpărări.

Etichete: celula de criza, cetatean roman rapit, mae, NIGERIA, rapit nigeria

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE