Însoțitorii răniților din Colectiv cer Guvernului să extindă ajutorul financiar, pentru recuperare



Reprezentanţii pacienţilor trataţi în străinătate după incendiul din clubul Colectiv cer Guvernului să extindă ajutorul financiar acordat însoţitorilor în timpul spitalizării şi după externare, în cazul în care spitalele din străinătate în care au fost îngrijiţi cer ca tratamentul să se facă tot acolo.

Insotitorii ranitilor din Colectiv cer Guvernului sa extinda ajutorul financiar, pentru recuperare
Însoțitorii răniților din Colectiv cer Guvernului să extindă ajutorul financiar, pentru recuperare
Foto: realitatea.net

Reprezentanţii pacienţilor de la Colectiv s-au întâlnit, vineri, la Guvern, cu şeful Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragoş Tudorache, prilej cu care aceştia au solicitat mai multe schimbări legislative, informează mediafax.ro.

"Ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte ajutorul pentru cei plecaţi în străinătate se referea doar la perioada de spitalizare şi s-a făcut deja o cerere ca ea să se extindă şi să cuprindă şi tratamentul. Însoţitorii vor primi acest ajutor şi după ce pacienţii sunt externaţi. Dacă recomandările din partea clinicilor din străinătate este ca revalidarea pentru cazurile grave să se facă în străinătate, ea se va face în străinătate, iar familiile pot sta lângă ei tocmai în perioada în care au cea mai mare nevoie de sprijin pentru că nu vor mai avea asistenţa medicală 24 din 24 de ore şi atunci familiile sunt cele care preiau practic sarcina asistenţilor medicali şi a medicilor", a spus, la finalul întâlnirii reprezentanta pacienţilor, Ramona Strugariu,

Ea a mai precizat că şeful Cancelariei i-a transmis mesajul premierului şi anume că vor fi sprijiniţi "punctual" şi "până la capăt", legislativ şi financiar.

Totodată, Ramona Strugariu l-a informat pe Ioan Dragoş Tudorache că Hotline-ul pe care l-a stabilit Ministerul Sănătăţii nu funcţionează eficient şi cei care apelează sunt direcţionaţi către fundaţii, nu către un grup operativ cu reprezentanţi ai ministerului şi în legătură cu cabinetul premierului. Şeful Cancelariei a promis că problema se va rezolva până marţi şi se va prezenta lista cu membrii acestui grup operativ care vor prelua problemele.

Etichete: colectiv, raniti colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE