Insp. în Construcţii:Lucrările de mobilier de pe Calea Victoriei nu au autorizaţie.Reacţia Primăriei



Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov (IRCBI) anunţă că va sesiza organele de urmărie penală, după ce Primăria Capitalei a executat lucrările de mobilier urban de pe Calea Victoriei fără proiect şi fără autorizaţie de construire. În replică, Administraţia Străzilor, din subordinea Primăriei Capitalei a transmis că lucrările au fost efectuate în baza unui certificat de urbanism şi a unei autorizatii de construire şi au fost avizate in Comisia Tehnica de Circulatie.

Inspectoratul in Constructii: Lucrarile de mobilier de pe Calea Victoriei, facute fara autorizatie
Inspectoratul în Construcţii: Lucrările de mobilier de pe Calea Victoriei, făcute fără autorizaţie
Foto: dcnews.ro

Reprezentanții IRCBI au afirmat că vor iniţia demersurile pentru sesizarea organelor de urmarire penală, după ce s-a constatat că lucrările de instalare a mobilierului urban de pe Calea Victoriei s-au executat fără să existe proiect și autorizație de construire.

Controlul IRCBI a descoperit că montarea bolarzilor de pe trotuarele Căii Victoria s-a efectuat fără să existe aviz sau proiect. "În acest fel, administrația a cheltuit sume mari de bani pentru realizarea unei zone de risc. Viața și întegritatea oamenilor este pusă în pericol în cazul în care aceștia cad accidental peste blocurile de granit ce ies din trotuar. Situația este cu mult mai periculoasă în cazul bolarzilor montați în imediata vecinătate a pistei pentru biciclete. Bicicletele pot atinge o viteză de deplasare de 5-7 ori mai mare decât cea a unui pieton. În cazul unui biciclist care se dezechilibrează la o viteză de 20-30 km/h, impactul în zona capului, a pieptului sau a coloanei cu un bolard de granit de forma celor montați pe Calea Victoriei poate transforma un accident banal într-unul fatal.

Autoritățile locale din București dețin rușinosul record ca, după ani de zile în care au avut la dispoziție bugetele celor 7 Primării, să nu accesibilizeze nicio stradă la nevoile persoanelor cu dizabilități, conform Normativului în vigoare. Prin modul în care s-au aprobat, verificat, recepționat și plătit proiectele din ultimii ani, funcționarii din București au încălcat drepturile persoanelor cu dizabiliăți și au irosit sume importante de bani. Nerespectarea Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap îi afectează pe toți cei care, prin taxele și impozitele plătite, contribuie la bugetele locale din București. De exemplu, conform informațiilor din presă, prețul lucrărilor de "modernizare" de pe Calea Viotoriei s-a dublat, față de valoarea inițială", potrivit unui comunicat de presă remis B365.ro de OPTAR.

Conform Normativului NP 051-2012 (Revizuire NP 051/2000 – Monitorul Oficial al României, partea I, 5 martie 2013),

(1) Pe traseele de deplasare trebuie evitată amplasarea de obstacole precum: obiecte de mobilier urban agăţate pe pereţii clădirilor sau independente, bolarzi, stâlpi.
(2) Obstacolele cu o înălţime mai mică de 75 cm crează situaţii periculoase pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
(4) Obstacolele trebuie realizate cu forme şi gabarite care să permită detectarea lor de către persoanele care folosesc bastonul alb pentru nevăzători.
(5) Obstacolele trebuie realizate astfel încât forma lor să atenueze impactul în caz de lovire.
Încălcările legii nu se limitează doar la aceste articole din Normativ și doar la lucrările de pe Calea Victoriei. Inspectoratul de Stat în Construcții a fost sesizat în luna aprilie, alături de Administrația Străzilor București, Direcţia Transporturi, Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei din Primăria Municipiului București, Comisia Tehnică de Circulație, Comisia Tehnică de Urbanism și Arhitectul-Șef al Capitalei. S-a solicitat atunci ca instituțiile să verifice modul în care lucrările respectă Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap și să oprească procedurile de recepție a lucrărilor, dacă acestea nu au respectat prevederile legale. La momentul respectiv, Inspectoratul de Stat în Construcții s-a rezumat de a retransmite petiția către Administrația Străzilor București.
Asociațiile OPTAR și ActiveWatch, cu sprijinul Centrului de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), vor continua activitățile de identificare a cauzelor pentru care drepturile persoanelor cu dizabilități sunt încălcate sistematic. Rezultatele controlului Inspectoratului de Stat în Construcții demonstrează că, prin nerespectarea legii, au rezultat cheltuieli mai mari, iar lucrările rezultate pun în pericol utilizatorii spațiului public.

Luni, 5 octombrie 2015, a fost trimisă o noua petiție către Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov (IRCBI) prin care s-a solicitat Procesul Verbal de constatare efectuat cu ocazia controlului și sesizarea organelor de urmărire penală.

Demersurile asociațiilor OPTAR și AcvtiveWatch sunt susținute de Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) prin Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului.

Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO) este o organizaţie non-guvernamentală, cu sediul în Cluj-Napoca, ce are ca scop promovarea drepturilor fundamentale ale omului şi a egalităţii de gen.

Rețeaua Pro Bono pentru Drepturile Omului este un centru de asistență juridică pro bono prin care ACTEDO pune în legătură persoanele fizice ale căror drepturi au fost încălcate și ONG-urile care lucrează cu grupuri vulnerabile cu Avocați Pro Bono, care își pun la dispoziție expertiza juridică în mod voluntar. Scopul Rețelei Pro Bono este facilitarea accesului la justiției al persoanelor ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate sau care au fost discriminate.

OPTAR (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului, implicată în campanii de advocacy cu privire la dezvoltarea urbană sustenabilă.

Ce spune Primăria despre lucările de pe Calea Victoriei

Alina Roman, directorul Administraţiei Străzilor Bucureşti, a transmis următoarea precizare referitoare la lucrarile executate la trotuarele de pe Calea Victoriei:

- Lucrarile pe Calea victoriei s-au executat in baza Certificatului de Urbanism nr. 455112.09.2013 si Autorizatiei de Construire nr. 340122.10.2013. Lucrarile au fost avizate in Comisia Tehnica de Circulatie din data de 04.07.2013, respectiv data de 27.02.2014, si aprobate de Brigada Politiei Rutiere in data de27.09.2013.

- Lucrarile de montare stalpisori ornamentali (bolarzi) fac parte din lucrarile de semnalizare rutiera verticala.

- S-au respectat toate conditiile din Autorizatia de Construire respectiv ,,semnalizarea rutiera cu avizul Comisiei Tehnice de Circulatie", de asemenea s-au respectat conditiile din avizul Brigazii Politiei Rutiere ,,pe trotuarele arterei se vor monta stalpisori ornamentali..".

Etichete: autorizație de construire, calea victoriei

0/5 COMENTARII
Bogdan
05 oct 12:37
+0
VOTURI
-0
Voi sunteti nebuni ? S'a facut ceva foarte bun in centru, si nu mai exista parcangii si ai loc pe unde sa mergi si voi vreti sa trageti oamenii care au facut ceva pentru asta ? Va luati spaga de la parcangii ? Sau sefu parcangiilro nu mai are bani sa va dea ca nu mai are unde sa isi puna oamenii strazii sa castige nedrept un venit ! La care sa nu plateasca taxe si impozite iar noi, prostii de rand platim si le dam si oor ca sa nu avem portiera zgariata sau tabla indoita... Mai degraba prezentati solutii ieftine de reparare dar pastrarea bolarzilor care au redat pista de bicilete si trotuarul, bucurestenilor! Bolarzii s epot imbraca in plastic si gata
@bolard
05 oct 12:29
+0
VOTURI
-0
Cum parcarea pe trotuar este contraventie, exista amenzi. Tine doar de vointa rromanasilor de a aplica legea. Hai sa punem pietroaie me marginea tuturor trotuarelor sa nu se mai parcheze masini. Apoi sa vad iarna un pieton alunecand pe gheata si imprasttindu-si creierii pe "bolad".
artiom
05 oct 11:58
+0
VOTURI
-0
Incredibil..scot bolarzii, urmand ca apoi trotuarele sa devina locuri de parcare..sa vedem atunci cat de periculos va fi sa mergi cu bicicleta sau ca pieton pe pista de biciclete sau trotuar printre masini. Numai tampenii le nascoceste mintea, proiecte inutile..
iulianm
05 oct 11:40
+0
VOTURI
-0
Incredibil. Dupa ce au suspendat ridicarea masinilor parcate neregulamentar, acum vor sa elimine si bolarzii, astfel incat putinele LOCURI DECENTE, TROTUARE IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI, SA REDEVINA PARCARI... hALAL TARA..
bolardul
05 oct 11:31
+0
VOTURI
-0
oameni buni, daca scoateti bolarzii o sa se termine si cu troatuarele si cu biciclistii pe calea victoriei si peste tot in oras. trotuarele or sa devina la loc parcari pentru masini. iar o investitie in spatiul public in bucuresti se duce pe apa sambetei. bolarzii de pe victoriei sunt decenti si ok din punct de vedere biciclete. ceea ce nu e ok e ca in tot orasul e plin de masini parcate pe trotuar si pe rampele pentru carucioare din dreptul trecerilor de pietoni. aici a trebui sa se autosesizeze autoritatile. nu pentru calea victoriei ca acolo e pentru prima oara bine in ultimii 50 de ani.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE