Instanţa supremă redeschide dosarul Flora. Băsescu, acuzat că a retrocedat ilegal un teren



Magistraţii instanţei supreme au decis redeschiderea dosarului "Flora", în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren în perioada în care era primar al Capitalei.

Traian Basescu
Traian Băsescu

"Admite cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. (...) constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr. 22/II-2/2017 din 6 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus infirmarea parţială a Ordonanţei nr. 149/P/2016 din 18 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi redeschiderea urmăririi penale în acest dosar. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 149/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispusă prin Ordonanţa nr. 22/II-2/2017 din 06 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti", se precizează în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora, a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat, în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depusă de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.

"Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde", a spus Băsescu în sala de judecată.

Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.

"N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen", a mai spus Traian Băsescu.

Etichete: dosar instanta suprema, dosarul flora, floră, instanţa supremă, Traian Băsescu

0/1 COMENTARII
Cristian
13 Jun 20:12
+0
VOTURI
-0
Va oferim urgent lucru acasa: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h