Întâlnire Iohannis-Cioloş-Isărescu, la Cotroceni. Ce au discutat cei trei oficiali



Președintele Klaus Iohannis a avut marți, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu prim-ministrul Dacian Cioloș, președintele și cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pe tema Strategiei de dezvoltare durabilă.

Intalnire Iohannis, Ciolos, Isarescu: Strategia de dezvoltare durabila va fi lansata in dezbatere
Întâlnire Iohannis, Ciolos, Isărescu: Strategia de dezvoltare durabilă va fi lansată în dezbatere

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, întâlnirea a avut drept scop prezentarea contribuției Guvernului în materie de politici și reforme economice, pe termen scurt și mediu, în contextul Strategiei de dezvoltare durabilă a României, care se elaborează în cadrul Academiei Române și sub înaltul patronaj al președintelui.

Sursa citată arată că obiectivul principal al strategiei de dezvoltare este definirea unei viziuni și a anumitor direcții de acțiune în privința domeniilor care pot susține dezvoltarea sustenabilă a României, precum creșterea competitivității economice, stimularea productivității — agricultura, industria și sectoarele creative—, a capitalului — investițiile și exporturile, fondurile europene, piața de capital — și alte elemente care creează condiții propice dezvoltării capitalului românesc și a economiei, cu impact pozitiv asupra forței de muncă și a calității vieții — educația, sănătatea, infrastructura și debirocratizarea administrației publice.

În cadrul discuțiilor, s-a convenit ca proiectul propus de Guvern să fie supus dezbaterii, pe agenda Academiei Române, care va avea rol de facilitator prin implicarea institutelor economice și a cercetătorilor de specialitate în analiza și dezbaterea proiectului de Strategie.

În acest sens, s-a agreat lansarea acestei inițiative, în vederea consultării și dezbaterii publice, cu participarea partidelor politice și a societății civile, proces în urma căruia vor rezulta direcțiile de dezvoltare durabilă ale României. La întrevedere au mai participat viceprim-ministrul Costin Borc, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache și consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Etichete: dacian ciolos, Klaus Iohannis, Mugur Isărescu, preşedinţie, Strategia de dezvoltare durabilă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h