Întârzieri la aterizări şi decolări pe aeroporturile din Bucureşti, din cauza ceţii



Pe aeroportul Henri Coandă Otopeni, cele cinci curse interne cu plecare din Sibiu, Iaşi, Suceava, Oradea, Baia Mare dar şi cursa regională de la Chişinău ar fi trebuit să aterizeze în Capitală între orele 07.00-7.50. Din cauza ceţii, acestea ar urma să plece de la destinaţiile din ţară în jurul orei 10.00, media întârzierilor pe aeroportul bucureştean fiind astfel de aproximativ trei ore, după cum a precizat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Aeroportului Otopeni. „Pentru operarea în condiţii de vizibilitate redusă sunt trei condiţii necesare, respectiv echipamentele speciale pe aeroport care există, echipamente echivalente pe aeronavă, şi aici precizez că nu toate deţin asemenea echipamente, şi categoria pilotului, pentru a puteasă opereze în condiţii de ceaţă densă”, a declarat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Aeroportului Henri Coandă, care a adăugat că traficul se derulează în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii.

Pe aeroportul Aurel Vlaicu, Băneasa, sunt întârzieri numai în privinţa decolărilor curselor care au ca destinaţie oraşe precum Catagna, Stuttgart, Saragosa, Valencia şi Bologna. „Catagna are întâzieri de 9 minute, Stuttgart 24 de minute, Saragosa 10 minute, Valencia 12 minute şi Bolgna 17 minute. La aterizări nu sunt însă probleme”, ni s-a transmis de la biroul de informaţii al aeroportului Băneasa.

Aeroporturile din Capitală au înregistrat probleme similare şi în cursul zilei de luni din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Etichete: Băneasa, ceaţă, întârzieri, Otopeni

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h