INTERCEPTĂRI. Băsescu: "Soluţia care ne va garanta că năravurile vechi nu se vor întoarce niciodată"



Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că există două variante privind efectuarea interceptărilor telefonice, după decizia CCR, una dintre ele garantând, în opinia sa, că "năravurile vechi nu se vor întoarce niciodată".

Traian Basescu
Traian Băsescu

"Trebuie doar curaj şi voinţă. În România, au fost câteva momente importante care au vizat trecutul:

-condamnarea comunismului;
-predarea arhivei fostei Securităţi;
-predarea arhivei Dunărea-operativ.

Datorită CCR, acum, suntem într-un moment care vizează în mod fundamental viitorul şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului. Ce facem cu interceptările convorbirilor telefonice?

Avem 2 variante:
-una de mijloc, prin partajarea platformei existente către toate instituţiile cu atribuţiuni de supraveghere tehnică. Este o soluţie de moment, mult mai riscantă decât cea de până acum şi care nu peste mult timp va trebui schimbată.
-alta fundamental democratică. Asta înseamnă scoaterea din structura SRI a platformei de interceptare a comunicaţiilor, cu tot cu personal, constituirea unei entităţi independente conduse de judecători şi procurori numiţi de CSM şi asociaţiile magistraţilor, singurii care vor putea aproba mandatele de interceptare şi punerea lor în aplicare.

Această a doua soluţie este aceea care ne va garanta că năravurile vechi nu se vor întoarce niciodată.

Tentaţia puterii discreţionare, atunci când o ai, este mare şi în regimurile democratice. Şi încă ceva. A doua soluţie nu implică şi costuri suplimentare consistente, dar necesită voinţă politică şi curaj. Eu asta aş cere dacă astăzi aş fi preşedinte", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni vineri, de la ora 19.00, într-o ședință de urgenţă, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, în urma deciziei Curții Constituționale privind interceptările. Soluţia găsită de Guvern pentru a rezolva problema interceptărilor este adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, un proiect urmând să fie prezentat în acest sens în şedinţa CSAT.

Etichete: interceptări, Traian Băsescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h