UPDATE Sorin Oprescu, transferat la Fundeni. Va sta două zile în spital, spune avocatul său



UPDATE Fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost transferat, joi, în jurul orei 17, la Spitalul Fundeni, pentru investigaţii medicale oncologice. Documentul privind transferul a fost aprobat de conducerea Arestului Central al Poliţiei Capitalei. Fostul edil urmează să stea în spital timp de două zile, a anunţat avocatul său, Vasile Mocanu, care susţine că Oprescu are mai multe probleme de sănătate. 

Internarea lui Sorin Oprescu in spital, RESPINSA de Arestul Central al Politiei Capitalei (Foto ziuanews.ro)
Internarea lui Sorin Oprescu în spital, RESPINSĂ de Arestul Central al Poliţiei Capitalei (Foto ziuanews.ro)

UPDATE Sorin Oprescu a fost transferat joi la Spitalul Fundeni pentru investigaţii medicale oncologice. Arestul Poliţiei Capitalei a aprobat cererea sa, edilul fiind transferat sub escortă. 

"În urma cererii formulate de persoana privată de libertate, privind tratament specializat, medicii din cadrul Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. N. Kretzulescu" au avizat favorabil această solicitare, urmând ca persoana să fie transportată, sub escortă, la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni, aviz transmis la ora 14.30 către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti", informează Poliţia Română într-un comunicat remis B365.ro

La Fundeni, Oprescu urmează să fie supus unui set complex de analize medicale, urmând să se stabilească apoi câte zile va rămâne internat în spital. 

Potrivit avocatului vasile Mocanu, Oprescu ar urma să stea la Fundeni cel puţin două zile. Acesta a anunţat că edilul are mai multe probleme: "Sunt valori modificate la hemoglobină, tensiunea este mare când 16, când 18, glicemia nu scade sub 240", a detaliat avocatul lui Oprescu înainte ca edilul să fie scos din Arestul Central al Poliţiei Capitalei. "Nu-şi poate ţine tensiunea sub control. Toate afecţiunile pe care le are sunt incompatibile cu starea de arest", a comentat Mocanu care a mai prfecizat că Oprescu îşi face singur injecţiile în arest. 

"Cu privire la persoana privată de libertate, facem precizarea că administrarea tratamentului injectabil cu insulină se face exclusiv în cadrul Cabinetului Medical, ce deserveşte Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, sub supravegherea unui medic sau asistent medical", precizează Poliţia Română într-un comunicat remis B365.ro. 

Anterior, solicitarea avocaţilor lui Oprescu de a-l transfera la spital a fost refuzată.

Avocaţii lui Oprescu spuneau când edilul a fost internat la Spitalul Universitar că cea mai gravă afecţiune este apariţia unui nodul pulmonar şi, din acest motiv, acum se cere transferul pentru a elimina această suspiciune. 

Conducerea Arestului Central al Poliţiei Capitalei a decis că cea de-a doua solicitare de internare a lui Sorin Oprescu nu este întemeiată, potrivit romanialibera.ro.

Răspunsul celor de la arestul Poliţiei Capitalei a venit în urma unor recomandări făcute de medicii Centrului Medical al Ministerului de Interne, cei care se ocupă de supravegherea stării de sănătate a deţinuţilor aflaţi în Arestul din Bucureşti. Aceştia au analizat recomandările făcute de medicii de la Spitalul Universitar, fişele lui Sorin Oprescu şi au decis că cea de-a doua solicitare de internare a edilului suspendat nu se justifică. Prin urmare, au recomandat respingerea cererii formulate de apărătorii lui Sorin Oprescu.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au declarat că medicii i-au descoperit lui Sorin Oprescu afecţiuni noi, la ultimele investigaţii medicale făcute la Spitalul Universitar. Ei spuneau că ar fi apărut 12 boli despre care medicii nu ştiau până acum. Pe lângă diabet şi o boală cardiovasculară, despre care Sorin Oprescu ştia, avocaţii spuneau că acesta riscă să dezvolte un cancer pulmonar, pentru că investigaţiile au arătat un nodul pulmonar.

Etichete: arestul central al politiei capitalei, cerere internare spital, Sorin Oprescu

0/1 COMENTARII
Cancer
08 Oct 16:28
+0
VOTURI
-0
A avut diabet din cauza mancarii din arest. Apoi s-a imbolnavit de inima si-a avut neaparat nevoie de control la Universitar. Acum are cancer...
Oprescule, sa ai parte de toate bolile pe care ti le gasesti!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE