Fragment dintr-un interviu cu I.L.Caragiale, oferit de dramaturg acum un secol, în Cișmigiu



Cu mai bine de un secol în urmă, în Cişmigiu, un ziarist punea întrebări şi completa apoi răspunsurile date de Caragiale. Toate aceste răspunsuri sunt cuprinse într-o broşură din care, în anii ’80, dr. Nicolae Vătămanu a extras câteva şi le-a publicat într-unul din volumele sale. 

Cum va celebra Teatrul de Comedie nasterea lui Caragiale, miercuri
Cum va celebra Teatrul de Comedie naşterea lui Caragiale, miercuri
Foto: en.wikipedia.org

"Care sunt calităţile favorite ale unor femei?

Adesea...defectele aceleia pe care o iubeşti...

În ce epocă v-ar plăcea să trăiţi?

Pentru trecut, în nici una; pentru viitor, într-una cât s-ar putea mai îndepărtată.

Ce defecte aţi scuza mai uşor?

Acelea pe care le am şi eu.

Ce iubiţi mai mult?

Călătoria cu tovarăşi deştepţi şi veseli.

Ce misiune susţineţi că e mai bună?

Aceea care durează mai mult timp şi e plătită cu o bună diurnă.

De ce vă e frică?

De proştii răi!

Care vă este actorul favorit sau actriţa favorită?

Toţi îmi sunt prieteni... Actriţa preferată? Bine, domnilor, se fac asemenea întrebări unui om însurat?

Care vă este floarea favorită?

Oricare, numai să nu fie retorică!

Care vă este ştiinţa şi arta favorită? 

Tocmai acelea pe care nu le cunosc deloc: matematicile şi muzica!

Care vă este mâncarea preferată?

Ce-o fi, afară de cele care nu-mi plac!

Care este vinul favorit?

Toate...care sunt bine născute şi bine crescute."

Interviul a avut loc acum 111 ani in Cismigiu, conform Jurnalul National, publicat fiind sub forma unui chestionar intitulat “Plebiscitul presei”. Acesta era adresat mai multor personalităţi ale vremii, printre care: B.P. Haşdeu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Victor Babeş, dr. Mina Minovici. 

Etichete: Cişmigiu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE