Investiții imobiliare de 800 milioane euro, livrate în 2016, în România. Peste 50%, în Bucureşti



Investiții imobiliare de peste 800 de milioane de euro vor fi livrate în cursul anului 2016, în România. Mai mult de jumătate din suprafața de retail cu livrare anul viitor se află în București. Piața de birouri va fi în topul preferințelor dezvoltatorilor, însă noile livrări vor pune presiune pe chirii.

Dezvoltatorii imobiliari au în plan livrarea pentru anul viitor în România a unei suprafețe record de proiecte, respectiv de peste 700.000 mp, reprezentând o investiție totală care depășește 800 milioane de euro.

Investițiile în clădiri de birouri vor fi și anul viitor în topul preferințelor dezvoltatorilor imobiliari, acestea fiind urmate de proiectele de retail și de cele de logistică și industriale. Livrările record programate pentru anul viitor pe toate segmentele de piață arată o revenire a încrederii investitorilor în potențialul de a produce profituri ale României, cât și a consumatorilor finali și al companiilor, potrivit unui raport emis de JLL, o firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar.

Există însă și un revers al intensificării activității de dezvoltare imobiliară pe anumite segmente, o rată de neocupare în creștere și presiune pe chirii, în condițiile în care piața se va balansa în favoarea chiriașilor.

"După un an 2015 în care rata de neocupare pe piața birourilor a scăzut până la circa 13,1%, iar chiriile au rămas constante, nivelul mare al livrărilor noi va avea ca rezultat reluarea creșterii gradului de neocupare și în consecință un trend ușor descrescător al chiriilor, în condițiile unei cereri constante în ultimii ani", a declarat Marius Șcuta, national director, head of Office Department and Tenant Representation JLL, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Cele mai mari proiecte de birouri care urmeaza să fie livrate anul urmator:

 

Click pe imagine pentru rezoluţie maximă

Pe piața de retail vor fi livrate proiecte totalizând peste 237.000 mp, ceea ce va duce la creștere cu circa 10% a stocului curent, estimat la 2,8 milioane mp. Majoritatea livrarilor sunt proiecte noi (85%), iar Bucureștiul va atrage mai mult de jumătate din aceste investiții (125.000 mp).

"Este de așteptat ca România să înregistreze o creștere anuală a consumului de 4-5% în următorii doi ani, și în plus, proiectele care urmează să fie livrate anul viitor sunt localizate în orașe unde indicatorii economici susțin astfel de investiții. Din acest motiv nu vedem o influență semnificativă asupra chiriilor sau a pieței în general", a declarat Adelina Oprița, consultant Retail Agency JLL.

Cele mai mari proiecte de retail cu data de livrare în 2016

Click pe imagine pentru rezoluţie maximă

Până la finaulul acestui an sunt programate pentru finalizare proiecte logistice și industriale de 15.000 mp, astfel că stocul total de spații moderne se situează la aproximativ 2 milioane de metri pătrați, urmând ca în jur de 195.000 mp să fie livrați în 2016.

"Chiar dacă vedem o creștere a activității de dezvoltare de proiecte industriale și de logistică, investitorii rămân totuși precauți pe partea de logistică, astfel că cele mai multe din spații vor fi construite în baza unui contract de pre-închiriere; majoritatea proiectelor sunt extensii ale parcurilor majore deja existente, ceea ce arată de asemenea o abordare rezervată a dezvoltatorilor care preferă construcțiile în faze. În ceea ce privește spațiile industriale pentru producție, dezvoltatorii aleg destinațiile investițiilor în funcție de disponibiliatea și costurile cu forța de muncă necesară companiilor ce urmează să închirieze spațiile", a declarat Cristina Pop, Head of Industrial Agency JLL.

Cele mai mari proiecte de logistică și industriale cu livrare în 2016

Click pe imagine pentru rezoluţie maximă

Etichete: cladire de birouri, proiecte imobiliare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE