Ioan Neculaie A FOST ARESTAT PREVENTIV



Magistrații de la Curtea de Apel Braşov au decis, luni, ca milionarul Ioan Neculaie să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru evaziune şi spălare de bani. 

Ioan Neculaie afla astazi daca ajunge dupa gratii
Ioan Neculaie află astăzi dacă ajunge după gratii

UPDATE: Ioan Neculaie A FOST ARESTAT PREVENTIV. Judecătorii de la Curtea de Apel Brasov s-au pronunţat, luni dimineaţă, asupra contestaţiei procurorilor DNA la decizia Tribunalului, prin care Ioan Neculaie a fost pus sub control judiciar la sfârşitul lunii ianuarie. 

Judecătorii de la Curtea de Apel Brasov s-au pronunţat, luni dimineaţă, asupra contestaţiei procurorilor DNA la decizia Tribunalului, prin care Ioan Neculaie a fost pus sub control judiciar la sfârşitul lunii ianuarie. Solicitarea procurorilor a fost judecată vineri, dar pronunţarea a fost amânată pentru luni.

Omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie a ajuns, vineri, la Curtea de Apel Brașov, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a depus contestație în urma deciziei luată în 30 ianuarie de judecătorii Tribunalului Brașov, cu privire la cercetarea acestuia sub control judiciar. Magistrații urmează să decidă dacă Ioan Neculaie va fi arestat preventiv.

Afaceristul este cercetat pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani.

Procurorii au făcut mai multe percheziții la sediile unor firme din Grupul Prescon S.A și la S.C Fotbal Club S.A, patronate de acesta, dar și la locuința sa din Brașov. După percheziții, Neculaie a fost reținut pentru 24 de ore, după care magistrații Tribunalului Brașov au hotărât ca să fie cercetat sub control judiciar.

Etichete: control judiciar, evaziune fiscală, închisoare, ioan neculaie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE