Ioana Băsescu a dat în judecată postul de televiziune Antena 3



Fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3, procesul având obiectul "acţiune în răspundere delictuală" şi se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Ioana Basescu
Ioana Băsescu
Foto: realitatea.net

Acţiunea în instanţă a fost înregistrată la 5 mai şi nu a primit, deocamdată, un prim termen de judecată.

În procesul cu SC Antena 3 SA, fiica cea mare a lui Traian Băsescu va fi reprezentată de societatea de avocatură Badea, Popa şi Asociaţii, scrie Mediafax.

Demersul Ioanei Băsescu vine după ce postul Antena 3 a difuzat mai multe emisiuni în care a fost mediatizată o anchetă jurnalistică legată de terenul achiziţionat de aceasta la Nana, dar şi de presupuse legături de afaceri ale fiicei preşedintelui.

Etichete: antena 3, Ioana Basescu, teren ioana Basescu Nana Calarasi, Traian Băsescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h