Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind doctoratele: Vreau să punem capăt plagiatului



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că va retrimite Parlamentului legea privind doctoratele pentru că îşi doreşte să se pună capăt fenomenului de plagiat, iar varianta votată de Parlament nu stabileşte acel cadru legal care să încurajeze excelenţa.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

''Rimează, dar nu fac casă bună'', a spus Iohannis despre doctorate şi plagiate.

''Nu voi promulga această lege (legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, n.r.), o voi retrimite Parlamentului pentru că prin modificările pe care le aduce nu stabileşte acel cadru legal care să stimuleze cu adevărat performanţa şi care să încurajeze excelenţa în şcolile doctorale. Legea nu este de natură să garanteze respectarea normelor de integritate şi nici nu clarifică regimul juridic cu privire la prevenirea şi sancţionarea eventualelor abateri de la normele de integritate, în primul rând vorbim aici evident de plagiat'', a anunţat şeful statului într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

El a subliniat că ''este vital să redăm încrederea publicului în şcolile doctorale'', demers care ''se încadrează perfect'' în programul său ''România Educată''.

 ''Performanţa trebuie să primeze, meritul trebuie să fie recunoscut, iar abaterile trebuie sancţionate. Vreau să punem capăt fenomenului de plagiat şi cred că pentru acest lucru avem nevoie de o legislaţie care stimulează performanţa, care asigură transparenţa, tranparenţa procesului în acest caz de acordare a doctoratului, dar care clarifică şi cum se retrage în situaţia în care se dovedeşte că lucrarea este copiată sau plagiată'', a accentuat Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat luni, 9 mai, proiectul de lege referitor la doctorate cu 88 de voturi "pentru" şi două "împotrivă", astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor.

Ordonanţa de urgenţă privind doctoratele a fost modificată substanţial de parlamentari, astfel încât universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea tilului de doctor. De asemenea, senatorii din comisie au abrogat articolul care prevedea că "certificatele şi diplomele de licenţă, de master şi/sau de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a acestora".

Etichete: doctorat plagiat, doctorate, doctorate plagiate, Klaus Iohannis, lege doctorat, lege doctorate, legea privind doctorate, plagiat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE