Iohannis anunță cele mai prestigioase universități din București: Vor deveni ”un vârf de lance”



Au fost anunţate primele 17 reţele care urmează să beneficieze de sprijinul financiar al programului care însumează 85 milioane de euro.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Universitatea din Bucureşti, SNSPA şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti sunt primele instituţii româneşti de învăţământ superior care vor beneficia de finanţări în cadrul iniţiativei „Universităţi europene”. Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că acestea vor deveni ”un vârf de lance” al integrării europene în domeniul învăţământului superior.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, salută includerea a trei universităţi româneşti în lista reţelelor academice care beneficiază de primul val de finanţări din cadrul iniţiativei „Universităţi europene”. Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti sunt instituţiile care, alături de partenerii lor europeni, vor deveni un vârf de lance al integrării europene în domeniul învăţământului superior”, transmite Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut permanent, în calitatea sa de membru al Consiliului European, rolul important al educaţiei în consolidarea Uniunii Europene. Preşedintele României a sprijinit atât iniţiativa „Universităţi europene”, cât şi alocarea de resurse suplimentare pentru europenizarea învăţământului, în contextul în care Brexit-ul şi ascensiunea populismului au indicat o nevoie urgentă de a întări dimensiunea europeană a educaţiei, pe toate nivelurile, precizează Preşedinţia.

Comisia Europeană a lansat în decembrie 2017 iniţiativa privind universităţile europene ca răspuns la apelul Consiliului European de a contribui la consolidarea parteneriatelor strategice între instituţiile de învăţământ superior, la nivelul întregii Uniuni Europene. Obiectivul iniţiativei este de a crea, până în 2024, 20 de reţele care, sub titlul de „Universităţi europene”, vor promova valorile şi identitatea europeană, vor creşte calitatea învăţământului şi a cercetării şi vor contribui la creşterea competitivităţii globale a învăţământului superior european.

”Includerea a trei universităţi româneşti în aceste reţele demonstrează deschiderea mediului universitar din ţara noastră pentru cooperarea europeană şi internaţională”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Etichete: Bucureşti, iohannis, SNSPA, universităţi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE