Iohannis, după aprobarea votului prin corespondenţă: Săptămâna viitoare sper să fim în posesia legii



Senatul a adoptat, luni, votul prin corespondenţă. Președintele Klaus Iohannis a declarat, după votul exprimat de senatori, că speră ca săptămâna viitoare actul normativ să intre în vigoare.

Iohannis, dupa aprobarea votului prin corespondenta: Saptamana viitoare sper sa fim in posesia legii
Iohannis, după aprobarea votului prin corespondenţă: Săptămâna viitoare sper să fim în posesia legii
Foto: Facebook

"Sunt foarte bucuros că astăzi (n.r. luni) Senatul a votat proiectul legii și sper în continuare ca partidele să-și mențină acest entuziasm privind legea votului prin corespondență și poate săptămâna viitoare să fim deja în posesia unei astfel de legi", a spus Iohannis, luni, la Biblioteca Centrală Universitară, unde participă la ceremonia de celebrare a 800 de ani de la semnarea documentului Magna Carta.

El a subliniat că participarea cetățenilor la democrație nu poate fi separată de garantarea dreptului la vot și a spus că guvernarea ''s-a dovedit incapabilă'' să asigure condițiile necesare pentru exercitarea de către toți românii a unui drept fundamental, scrie Agerpres.

"Absența unei legi a votului prin corespondență ar fi în continuare o piedică în a garanta tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla ei, dreptul la vot", a spus Iohannis.

Șeful statului a punctat câteva "tentații" ale politicii din prezent.

"Populismul, electoralismul, goana după imagine și înlocuirea acțiunii de substanță cu propaganda sunt cele mai nocive, iar România ultimilor ani nu a fost deloc lipsită de aceste tentații. Politica făcută de dragul câștigului electoral imediat și cu gândul doar la beneficiile de imagine, măsurile nefundamentate, date în prag de alegeri în speranța câtorva voturi în plus, promisiunile fără acoperire în scopul manipulării, propaganda goală de conținut fac democrația fragilă. Toate acestea o îndepărtează de menirea sa — reprezentarea cetățenilor și guvernarea în serviciul lor", a arătat Iohannis.

Votul prin corespondenţă a fost adoptat la Senat. Decizia vine la un an de la scandalul votului din diaspora, anunţă Realitatea Tv. Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă a trecut cu majoritate de voturi la Senat. 117 senatori au votat "pentru", iar 10 au votat "împotrivă".

Etichete: Klaus Iohannis, Senat, vot prin corespondență

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE