Iohannis, solicitare către Ponta și Oprea, în cazul polițistului mort: Să dea de urgență lămuriri



Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Arad, că așteaptă de urgență lămuriri de la premierul Victor Ponta și vicepremierul Gabriel Oprea, în cazul polițistului Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră. Șeful statului susține că „este inadmisibil” ca Guvernul să nu ofere o poziție oficială în acest caz.

Iohannis, solicitare catre Ponta si Oprea, in cazul politistului mort: Sa dea de urgenta lamuriri
Iohannis, solicitare către Ponta și Oprea, în cazul polițistului mort: Să dea de urgență lămuriri
Foto: dcnews.ro

"În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi şi nu avem o luare de poziţie oficială din partea Guvernului, aşa ceva este inadmisibil. Opinia publică aşteaptă lămuriri şi îi poftesc de urgenţă în faţa microfoanelor pe domnii Ponta şi Oprea să dea aceste lămuriri, şi nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un poliţist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică şi la lămuriri de ordin general", a declarat şeful statului.

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu vicepremierul Oprea, preşedintele a răspuns: "Ne-am lămurit, mulţumesc!", arată Mediafax.

SURSE: Gabriel Oprea va fi AUDIAT în ancheta polițistului mort în timp ce îl escorta

Duminică, Ministerul de Interne a emis o poziție oficială, în care susține că nu poate face declarații cu privire la accident, întrucât există o anchetă în desfășurare.

UNPR, reacție în cazul polițistului mort. Atac la adresa celor care cer demisia lui Gabriel Oprea

Anterior, ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, întrebat dacă avea legal posibilitatea de a beneficia de coloană oficială, că a fost la muncă. Mai multe detalii, AICI.

Poliţia Capitalei a anunţat, oficial, că poliţistul mort făcea parte din coloana oficială vicepremierului Gabriel Oprea. Reprezentanții Poliției susțin că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat pe Raed Arafat, pentru a solicita intervenția de urgență a medicilor.

Polițistul Bogdan Cosmin Gigina, care a murit în urma unui accident, marți, căzând cu motocicleta într-o groapă, în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost înmormântat vineri.

Etichete: cosmin bogdan gigina, gabriel oprea, Klaus Iohannis, Victor Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE